Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost împodobită, de praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie, de prezența miilor de credincioși bănățeni, care au participat la Sfânta
Pe scurt
Catedrala ortodoxă din Sfântu Gheorghe intră în restaurare
Preoţii de la Catedrala ortodoxă din municipiul Sfântu Gheorghe au decis să restaureze o parte din pictura interioară, degradată din cauza lumânărilor. Preotul Sebastian Pârvu, slujitor la catedrală, a declarat că este vorba despre o frescă de aproximativ 100 de metri pătraţi aflată într-o încăpere în care timp de aproape 25 de ani credincioşii au ars lumânări, informează Rompres. „Puţini ştiu despre existenţa desenelor de pe pereţii înnegriţi de fum şi a venit timpul să scoatem sfinţii la lumină“, a declarat părintele Sebastian. El a adăugat că, având binecuvântarea PS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, preoţii catedralei au luat legătura cu unul dintre artiştii care au realizat pictura pentru a începe lucrările de restaurare. Catedrala Ortodoxă din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, construită în stil brâncovenesc, a fost finalizată în anul 1983, după 44 de ani de la punerea pietrei de temelie, în anul 1939. Sfântul lăcaş fusese ridicat până la cupolă la data semnării Dictatului de la Viena, pronunţat la 30 august 1940, în urma căruia România a fost nevoită să cedeze vremelnic Ungariei hortyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. În volumul „Românii din Covasna şi Harghita“, scris de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel se arată că anul 1940 a pus la grea încercare comunitatea românească şi biserica ortodoxă din zonă. După eşuarea proiectului de demolare a catedralei prin dinamitare, în 1949, comuniştii veniţi la putere au pus în discuţie problema transformării clădirii în ateneu, pentru rezolvarea problemei religioase după modelul stalinist. Lucrările de reconstrucţie au fost reluate abia după aproape două decenii, în jurul anului 1970 şi finalizate în 15 mai 1983. Episcopul de Rochester a primit ameninţări cu moartea Episcopul de Rochester, Michael Nazir-Ali, a cerut asistenţă poliţiei, după ce a primit ameninţări cu moartea, în urma declaraţiilor facute cu privire la existenţa în Marea Britanie a unor zone în care cei de alte religii decât cea musulmană sunt greu acceptaţi, informează Radio Trinitas. În publicaţia „Sunday Telegraph“, episcopul de Rochester remarca în luna ianuarie o revitalizare a ideologiei extremiste în cadrul Islamului şi câteva dintre consecinţele pentru Marea Britanie ale acestei schimbări. Una dintre aceste consecinţe, menţionată de episcopul Michael Nazir-Ali, este transformarea unor comunităţi deja separate în zone în care cei de alte credinţe nu pot să meargă, comunităţi în care aderenţa la această ideologie extremistă este o condiţie de acceptare. Totusi, prelatul anglican a precizat ca s-a referit în special la extremismul islamic şi nu la musulmani, în general.