În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Pe scurt
Românii îşi fac cumpărăturile în Ucraina
După eliminarea vizelor pentru cetăţenii români, sute de persoane au trecut, miercuri, graniţa cu Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Racovăţ, din judeţul Botoşani. Traficul la graniţa cu Ucraina, prin Racovăţ, se desfăşoară după un program limitat, doar între orele 10:00 şi 18:00. Cele mai multe dintre persoanele care au tranzitat Vama Racovăţ au mers la cumpărături în statul vecin, unde preţurile sunt mult mai mici decât în România. „Anul trecut, pe 2 ianuarie, îi puteai număra pe degete pe cei care au trecut în Ucraina. Acum, vorbim deja despre sute de persoane“, a declarat şeful vămii, Ovidiu Marcean, care nu exclude posibilitatea ca programul de lucru în Vama Racovăţ să fie prelungit cu încă patru ore, ca urmare a traficului mărit. Potrivit statisticilor, în 2007, prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ au trecut aproximativ 200 de mii de persoane. Bolnavii dializaţi sunt transportaţi cu vehiculele ISU Comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, locotenent colonel Ion Vintilă, a declarat că angajaţii instituţiei sprijină transportul bolnavilor dializaţi, din partea de sud-est a judeţului la clinicile de dializă din Drobeta Turnu-Severin. Potrivit comandantului IJSU Mehedinţi, s-a luat această măsură întrucât circulaţia rutieră pe drumul judeţean 606 A se desfăşoară cu dificultate, iar autoambulanţele trimise în zona Dumbrava, Greci şi Albuleşti au rămas blocate în zăpadă. „Vom acţiona în toate zonele pentru transportul bolnavilor, astfel încât viaţa acestora să nu fie pusă în pericol“, a precizat lt. col. Ion Vintilă. În judeţul Mehedinţi, circa 150 de bolnavi, unii dintre ei aflându-se cu domiciliul la o distanţă de circa 80 de kilometri, trebuie să ajungă de 3-4 ori pe săptămână pentru efectuarea tratamentelor adecvate la cele trei unităţi de dializă din Drobeta Turnu-Severin. Barjă scufundată în port O barjă încărcată cu o mie de tone de porumb s-a scufundat, în noaptea de miercuri spre joi, în acvatoriul portului fluvio-maritim Constanţa Sud-Agigea, din cauza furtunii. Directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat că incidentul de navigaţie a fost provocat de vântul foarte puternic, din sector nord-estic, care a atins chiar şi 80 de kilometri pe oră, şi de valurile înalte de până la şapte metri la ţărm. „Nava, proprietate a Companiei North Star Shipping, s-a scufundat după ce prin capacele magaziilor a pătruns apă de la valuri. Din fericire nu au fost victime omeneşti şi nu s-au înregistrat semne de poluare. După ameliorarea condiţiilor meteorologice, vom demara operaţiunea de scoatere la suprafaţă a navei şi încărcăturii“, a precizat Alexandru Mezei. Explozie determinată de o acumulare de gaze O explozie fără victime s-a produs, ieri dimineaţa, la o casă din oraşul Zărneşti. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Stelian Răchiţean, a declarat că, din primele cercetări, deflagraţia s-a produs din cauza unor acumulări de gaze, provocată de un furtun improvizat la un aragaz. Şeful ISU a precizat că deflagraţia produsă nu a declanşat nici un incendiu, dar a smuls câteva ţigle de pe acoperişul imobilului. La faţa locului se fac cercetări pentru a se vedea cu exactitate care a fost cauza exploziei.