În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Pe scurt
Patriarhul a vizitat Seminarul Teologic din Iaşi
Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Prea Sfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au vizitat sâmbătă, 15 decembrie, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, informează Radio Trinitas. Părintele Patriarh s-a aflat la şcoala teologică din capătul Copoului pentru o vizită de lucru, în cadrul căreia a acordat o importanţă deosebită vizitei la paraclisul seminarului, care în prezent se află în stadiul de pictură. Pictura în stil bizantin este executată de pictorii Centrului de conservare şi restaurare a patrimonului de artă creştină „Resurrectio“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Familiaritatea cu Hristos în colinda românească Vineri, 14 decembrie 2007, în Aula Palatului Patriarhiei, a avut loc concertul de colinde susţinut de Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti, informează Radio Trinitas. La spectacol au fost prezenţi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel; rectorul Universităţii din Bucureşti, Ioan Pânzaru; prorectorul Romiţă Iucu, consilierul ministerial Adrian Lemeni şi profesorul universitar Laurenţiu Tănase. La sfârşitul concertului, Părintele Patriarh a rostit un cuvânt prin care a subliniat familiaritatea cu Hristos din colinda românească: „Trebuie să remarcăm faptul că aceste colinde surprind unele nuanţe pe care noi nu le observăm totdeauna în teologia academică, anume familiaritatea cu Hristos. Există în abordarea populară a Tainei lui Hristos o familiaritate cu Dumnezeu care nu înseamnă o lipsă de respect, ci o simţire a prezenţei Lui intime în viaţa noastră şi în casa noastră pe care poporul român a subliniat-o în două cuvinte: «Dumnezeu drăguţu», cum se spune mai ales în Transilvania, «Dumnezeu Cel apropiat»“. Patriarhia Română îşi intensifică activitatea social-filantropică Patriarhia Română îşi intensifică activitatea social-filantropică prin înfiinţarea Federaţiei „Filantropia“, după cum informează Radio Trinitas. Aceasta va reuni 8 fundaţii importante din toată ţara care desfăşoară astfel de acţiuni şi îşi va începe activitatea după încheierea formalităţilor juridice, cel mai probabil la începutul anului 2008. Federaţia îşi propune să dezvolte activitatea social-filantropică a Bisericii, să identifice persoanele care au nevoie de ajutor, să monitorizeze evoluţia acestora, să atragă fonduri europene şi să le direcţioneze corect. Între obiectivele federaţiei se află elaborarea şi implementarea strategiilor şi programelor comune în domeniul asistenţei sociale, medicale, educaţionale şi al dezvoltării comunitare, dar şi încurajarea participării la viaţa socială a membrilor comunităţii.