În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
S-a mai făcut un pas înainte în retrocedarea de pădure către Mănăstirea Neamţ
Ieri, 15 iunie, suprafaţa de 4.478,74 ha pădure pe care Mănăstirea Neamţ a obţinu-t-o prin Sentinţa civilă, irevocabilă şi executorie nr. 23/9.01.2007 a Judecătoriei Tg. Neamţ a fost predată la Comisia comunală a Comunei Vânători (jud. Neamţ). Părintele Constantin Grigore, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a declarat: „Cele 4.478,74 de hectare au fost predate în cadrul unei întâlniri care a avut loc la primăria comunei Vânători şi la care au mai participat: arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, ierom. Serafim Vasilache, secretarul Mănăstirii Neamţ, ing. Iacoboaia Victor de la Ocolul Silvic «Mănăstirea Neamţ», precum şi domnul Humulescu Traian, şeful Ocolului Silvic Târgu Neamţ, domnul inginer Irimescu Ion, şef fond forestier la Ocolul Silvic Târgu Neamţ, şi doamna Petrariu Maria, primar al comunei Vânători, cea care a susţinut de la început demersul legal al Bisericii în această retrocedare. Din păcate, la această întâlnire nu s-au predat decât suprafeţele de vegetaţie forestieră, nu şi imobilele pe care trebuie să le primească, conform sentinţei civile, Mănăstirea Neamţ. Următorul pas este punerea în posesie de către comisia comunală Vânători a Mănăstirii Neamţ cu suprafaţa de 4.478,74 ha pădure“. Luni, 18 iunie, urmează ca inginerii de la Oficiul de Cadastru şi personal din partea Direcţiei Silvice Neamţ, respectiv de la Ocolul Silvic „Mănăstirea Neamţ“ să realizeze predarea-primirea acestor suprafeţe de pădure. (C.S.) Sesiune de comunicări la Seminarul teologic ortodox din Iaşi Ieri, 15 iunie 2007, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi s-a desfăşurat o etapă în cadrul proiectului „Sf. Ioan Gură de Aur, învăţător al tinerilor“ organizat de Sectorul de învăţământ teologic şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cadrul acestei etape s-a desfăşurat o sesiune de comunicări ştiinţifice, având ca subiect opera şi personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur. „Lucrările care au fost prezentate ieri, 15 iunie, la seminar au fost în general lucrări din domeniul Dogmaticii şi Teologiei sistematice, cum ar fi «Hristologia» Sf. Ioan Gură de Aur, despre Iisus Hristos ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat, teme de antropologie, despre familie sau teme de morală, ca legea morală naturală în concepţia Sf. Ioan Gură de Aur, despre muncă şi rugăciune etc. Au participat elevi de la seminariile teologie ortodoxe din Arhiepiscopia Iaşilor. Ei au fost apreciaţi şi evaluaţi de o comisie formată din profesori de Teologie dogmatică şi Teologie sistematică de la seminariile participante. Urmează ca în perioada următoare, pe baza lucrărilor prezentate să se realizeze două materiale de sinteză care să fie prezentate într-o sesiune viitoare“, a declarat pentru Radio Trinitas directorul Seminarului Teologic Ortodox Liceal ieşean, pr. Dragoş Bahrim. Azi se sfinţeşte brutăria de la Mănăstirea Văratec Astăzi, 16 iunie 2007, la ora 11.00 are loc slujba de sfinţirea a brutăriei Mănăstirii Văratec. O delegaţie a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, condusă de pr. Narcis Axinte, consilier al sectorului de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia slujba de sfinţire. „Este o brutărie construită pentru nevoile mănăstirii, dar şi pentru a ne folosi în activităţile social-filantropice. Este făcută după normele europene, cu tehnologie străină. Avem trei specialişti din Germania veniţi să instruiască maicile care vor lucra în brutărie“, ne-a declarat maica stareaţă de la Văratec, stavrofora Iosefina Giosanu. După sfinţire va avea loc şi inaugurarea oficială a brutăriei. (Ş.M.) A III-a ediţie a concursului „Desene pe asfalt“ la Iaşi Ieri, 15 iunie a avut loc cea de-a treia ediţie a concursului „Desene pe asfalt“, consacrată educării copiilor defavorizaţi social. Concursul a fost organizat de Asociaţia „Sfântul Nicolae cel Milostiv“ din Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, Poliţia de Proximitate şi Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Iaşi. Manifestarea a avut loc în Aleea Decebal, vis a vis de Complexul Cantemir, şi au particpat aproximativ 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 14 ani. Premierea copiilor a avut loc în Biserica „Sf. Mahramă a Domnului“ şi „Sf. Martiri Brâncoveni“, aflată la aceeaşi adresă, unde copiii participanţi au primit diplome, dulciuri, sucuri, dar şi sfaturi din partea reprezentanţilor instituţiilor organizatoare pentru a se pune la adăpost de pericole. (N.B.)