În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
Pr. prof. Gr. Diaconu, cetăţean de onoare al satului Santa Mare
Duminică, 3 iunie 2007, Consiliul Local al comunei Santa Mare din judeţul Botoşani a conferit titlul de cetăţean de onoare pr. prof. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe“ din Botoşani. Evenimentul a avut loc la biserica din localitatea Santa Mare, după oficierea Sfintei Liturghii, în prezenţa primarului comunei, dl. Viorel Relinschi, şi a domnului Ioan Timofte, secretar al Primăriei, alături de mai mulţi consilieri locali, precum şi de cadrele didactice de la şcoala din sat. Această distincţie a fost oferită pentru cei şapte ani de activitate ai părintelui Diaconu în parohia din Santa Mare. În parohia din Santa Mare, în urmă cu 38 de ani, părintele profesor a slujit ca preot paroh pentru prima dată. Chiar dacă după şapte ani de activitate a fost transferat la o parohie din Botoşani, în decursul celor 38 de ani de activitate pastorală şi administrativă, atât ca paroh, protopop şi director de seminar, pr. prof. Grigore Diaconu a sprijinit activităţile culturale şi sociale care s-au desfăşurat pe raza comunei Santa Mare. „Este mai mult decât o onoare pentru mine să primesc această distincţie. M-am simţit foarte emoţionat atunci când am revenit în locul în care cu mulţi ani în urmă am învăţat să desluşesc tainele omului, să păstrez tradiţiile satului şi unitatea credinţei“, a spus părintele Diaconu în cuvântul de mulţumire. (pr. prof. Daniel DascĂlu) Cateheze ortodoxe la Munchen În Germania a fost iniţiat un program de catehizare a copiilor români. Copiii ortodocşi români din Munchen pot participa, în fiecare vineri, la catehezele ortodoxe ţinute la Capela „Sfântul Siluan Atonitul“, informează Romanian Global News. Lecţiile de cateheză vor avea loc de la ora 18.00, urmând să se desfăşoare în prima jumătate a slujbei Sfântului Maslu, după cum arată programul Centrului bisericesc din Munchen, aflat în incinta capelei ortodoxe române „Sf. Siluan Atonitul“. Patru noi sfinţi în Biserica Catolică Duminică, 3 iunie, la Vatican, papa Benedict al XVI-lea a decretat canonizarea a patru personalităţi, de naţionalităţi diferite: o franţuzoaică, un polonez, un olandez şi un maltez, informează Rompres. Papa a canonizat-o pe Marie-Eugenie Milleret, care a pus bazele, în 1838, unei congregaţii din care fac parte astăzi 14 şcoli din Franţa şi care este prezentă în 34 de ţări, având în rândurile sale 1.200 de adepţi. Preotul Georges Preca (1880 - 1962) a fost proclamat primul sfânt al Maltei. El a fondat „Societatea doctrinei creştine“ pentru promovarea misiunii laicilor. Preotul Preca este cunoscut de maltezi pentru că a tradus în limba lor numeroase texte sfinte. Papa l-a canonizat, de asemenea, pe polonezul Simon de Lipnica (1439 - 1482), preot al ordinului franciscan „Fraţii Minori“, aducând un omagiu în limba poloneză „acestui creştin gata să-şi dedice viaţa fraţilor săi“ şi „care nu a ezitat să-i ajute pe bolnavii de ciumă“. Proclamându-l sfânt pe preotul olandez Charles de Saint-Andew (1821 - 1893), papa a reamintit că „poporul venea în masă pentru a-i asculta sfaturile înţelepte“.