Pe urmele lui Horea, la Boian

Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Boian, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, la slujba de resfinţire a bisericii din parohie, duminică, 22 august, în Duminica a XIII-a după Rusalii. PS Petroniu a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, prezent fiind şi protopopul locului, preacucernicul părinte Vasile Boşca.

Parohia Boian, în vechime parte integrantă a localităţii Cizer, este o frumoasă aşezare rurală, situată în apropierea Măgurii Priei, la aproximativ 30 de kilometri de Zalău, reşedinţa judeţului, şi este al treilea sat, ca număr de locuitori, care aparţine comunei Cizer. Comunitatea este formată din aproximativ 350 de persoane, în proporţie de 99,9% ortodocşi, predominând familiile de văduvi, întrucât media de vârstă se ridică la peste 65 de ani. Cu toate acestea, sub păstorirea de peste 15 ani a vrednicului părinte paroh Marius-Andrei Şortan, realizările parohiei pe plan pastoral-misionar şi administrativ-gospodăresc sunt dintre cele mai însemnate.

Biserica de zid în Boian, renovată

Noul lăcaş de cult, de zid, în formă de navă, primind hramul "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", este ridicat în satul Boian, între anii 1933 şi 1944. După ce, o bună perioadă de timp, comunitatea din Boian a fost filiala Parohiei Pria, din vecinătate, în anul 1994, din dorinţa credincioşilor, ea devine parohie de sine stătătoare, moment în care şi-a primit şi păstorul, fiind hirotonit întru preot părintele Marius-Andrei Şortan. S-au îngemănat astfel destinul turmei cu cel al păstorului care au pornit împreună greul urcuş spre mântuire. Tânărul preot continuă, în primii ani, lucrările la casa parohială, pe care enoriaşii au început să o construiască înainte de înfiinţarea parohiei (1993), pe un loc donat de o familie de buni credincioşi, fiind finalizată în anul 1995 şi utilată cu toate cele necesare unui trai decent.

Mai târziu, în paralel cu activităţile sociale şi culturale, care aveau drept scop împlinirea misiunii pastorale, părintele Şortan, sprijinit fiind de bunii credincioşi, a demarat lucrările de renovare capitală a lăcaşului de cult în interior şi exterior, biserica fiind împodobită cu pictură în tehnica "fresco", cu catapeteasmă şi uşi din stejar, împodobite cu sculpturi şi gravuri, dotată cu sistem de încălzire centrală, pardosele noi, geamuri termopan, altar de vară, trapeză şi magazii pentru depozitarea lemnelor, părintele paroh îngrijindu-se, îndeaproape, de colectarea fondurilor necesare, precum şi de buna execuţie a lucrărilor.

Toate acestea au fost binecuvântate, în cadrul slujbei de resfinţire, de către Preasfinţitul Petroniu, care a încununat întreaga activitate, de peste 15 ani, a părintelui paroh, oferindu-i distincţia de iconom stavrofor.

Slujba de resfinţire a avut o însemnătate deosebită pentru credincioşii din Boian, cu atât mai mult cu cât înaintaşii acestora, odinioară, la 1784, refuzau afişarea patentei imperiale pe uşa bisericii din lemn ("...alături de ei şi cei din satele vecine Boian, Plesca, Pria, Poniţa, Hurez, Stârciu", aşa cum arată David Prodan, în lucrarea "Răscoala lui Horea", sprijinind astfel răscoala lui Horea şi participând activ la scrierea unei file din istoria zbuciumată a Ortodoxiei din Transilvania, scrisă cu sângele celor care au luptat pentru păstrarea tradiţiilor, valorilor şi credinţei strămoşeşti.

Locuitorii din Boian, închinători în biserica meşterului Horea

În trecut, comunitatea ortodoxă din Boian aducea slavă lui Dumnezeu într-un sfânt lăcaş de lemn, de o valoare istorică deosebită, fiind considerată lucrarea meşterului de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria naţională ca martir şi conducător al Răscoalei ţărăneşti din 1784. Din punct de vedere arhitectural, biserica de lemn prezintă calităţi tehnice, formale şi decorative, ce o recomandă drept una dintre cele mai reprezentative lăcaşuri de lemn din Transilvania. În prezent, vechea biserică se află în Parcul Etnografic Naţional "Romulus Vuia" din Cluj-Napoca.

Inscripţiile de pe portalul de la intrare şi de pe portalul intrării în navă datează ridicarea bisericii în anul 1773. Tradiţia locală atribuie ridicarea bisericii meşterului Horea. Acesta a locuit, în acea perioadă, în apropierea satului, pe Valea Gherminu Oştenii, pe domeniul familiei Banffy, familie care avea în posesie şi satul Cizer. Tradiţia este susţinută de inscripţia: "Lucrat Ursu H(orea)", incizată pe o grindă a boltei, un loc neobişnuit pentru o semnătură.

Horea însuşi menţionează în testamentul său că a fost dator cu 44 floreni lui "Nicula Ion a Neamţului, meşterul care a făcut biserica din Ţăzeri (n.r. - Cizer)". Referirea la un alt meşter nu exclude participarea sa. Din contră, menţionarea datoriei sugerează că cel care a primit banii, în urma târgului de construcţie, a fost Horea. El a fost implicat în ridicarea bisericii, desigur, împreună cu Nicula Ion a Neamţului. Meşterii de biserici lucrau adeseori câte doi, de obicei legaţi prin legături de sânge. Vasile Nicula şi Ion Nicula puteau fi, aşa cum a susţinut Valeriu Butură, rude din neamul Niculeştilor, de origine din Arada, Ţara Moţilor. Un deceniu mai târziu, Horea a jucat un rol important în desfăşurarea Răscoalei ţărăneşti de la 1784, intrând, prin martiriul său, în istoria naţională.

Datorită acestui destin unic, documentele vremii au surprins crâmpeie din viaţa lui. Se cunosc, de asemenea, mai multe imagini de epocă cu acest meşter de biserici, care, altfel, era menit să rămână anonim.