Pelerinaj dedicat Sfinţilor Brâncoveni

Cu prilejul Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul“ - Balta Albă, din Protoieria Sector 3 Capitală, a organizat luni, 14 iulie, un pelerinaj la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.

După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, săvârşită în biserica parohială, pelerinii însoţiţi de părintele paroh Vasile-Cristian Niţă au plecat la drum cu un autocar al Agenţiei de Pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române, prima oprire fiind la Mănăstirea Brâncoveni, situată în judeţul Olt. Începuturile vieţii monahale de la Brâncoveni se pierd în veacurile îndepărtate ale istoriei, mănăstirea fiind refăcută în 1494 de către boierii Craioveşti. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mănăstirii, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu - bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu - au refacut mănăstirea între anii 1634 şi 1640.

De Mănăstirea Brâncoveni, însă, s-a legat într-un mod cu totul special şi Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu, care şi-a petrecut vremea copilăriei şi a adolescenţei aici, în atmosfera de rugăciune şi viaţă duhovnicească. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sfântul Constantin Brâncoveanu hotăreşte mai târziu restaurarea mânăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan, au pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Construcţia acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deşi pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704.

Pelerinii şi-au continuat drumul în partea de vest a judeţului Olt şi, la o distanţă de 12 km. de oraşul Balş, în apropierea râului Olteţ, au ajuns la Mănăstirea Călui. Prima atestare documentară a mănăstirii face referire la lucrările de zidire începute în anul 1515, în timpul domniei Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitori fiind Vlad Banul (bunicul celor trei fraţi Buzeşti), Dumitru Pîrcălabul şi Balica Spătarul. Lucrările de zidire au fost reluate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către fraţii Buzeşti - Radu Clucerul, Preda Banul şi Stroe Stolnicul -, finalizându-se la 8 iunie 1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră.

Ultimul popas duhovnicesc a fost în municipiul Slatina la Mănăstirea Clocociov. Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628, determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab. Astfel, reclădirea mănăstirii îi este atribuită marelui dregător Dinicu Buicescu vel agă, nepot al domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. Cert este că zidirea bisericii vechi a început în 1645 şi a durat câteva luni.

Renaşterea de astăzi a mănăstirii se datorează, în bună parte, renumitului duhovnic Visarion Coman (1921-2002), al cărui mormânt se află în apropierea bisericii.

Pe drumul de întoarcere, pelerinii cu vârste cuprinse între 4 şi 70 de ani au meditat la cuvintele lui Gheorghe Şincai din „Hronica românilor şi a mai multor neamuri“: „Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: «Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru Aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta...»“.