În perioada 10-18 octombrie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, se află în pelerinaj în Ţara Sfântă, însoţit de corala „Arhanghelii“ a preoţimii din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, monahi, preoţi şi credincioşi. Luni, 14 octombrie, în cea de-a patra zi a pelerinajului, delegaţia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului condusă de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, a vizitat Muntele Tabor - Locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos -, Tabgha - locul înmulţirii pâinilor şi peştilor, săturarea mulţimilor -, Muntele Fericirilor - locul propovăduirilor Mântuitorului şi al rostirii Fericirilor -, Biserica Arătării Mântuitorului după Înviere, reaşezarea lui Petru între apostoli, darea cheilor Împăraţiei cerurilor, Casa Sfântului Petru pe malul Mării Galileei, Marea Galileii, locul pescuirii minunate. Marţi 15 octombrie, în a cincea zi a pelerinajului, a urmat vizita în Valea Hozevei, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul“, Peştera „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul“, unde a fost hrănit de corb, Moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul Românul, pârâul Horat, Râul Iordan, unde S-a botezat Mântuitorul, Ierihon, cetatea de 7000 de ani, Muntele Carantania, locul ispitirii Mântuitorului, Dudul lui Zaheu, Aşezământul românesc, Mănăstirea „Sfântul Gherasim“ de la Iordan.
Miercuri, 16 octombrie, în cea de-a şasea zi de pelerinaj, delegaţia a trecut încă o data pe la Biserica Sfântului Mormânt, unde s-au închinat cu toţii. Pelerinajul a continuat cu vizita la Biserica unde Maica Domnului a primit vestea înălţării la Domnul, Biserica „Adormirii Maicii Domnului“, Foişorul Cinei de Taină şi Pogorârii Sfântului Duh, Turnul regelui David, Muntele Sion, Biserica Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, peştera Sfântului Ioan Botezătorul şi Biserica Sfânta Cruce. Joi 17 octombrie, pelerinajul a continuat la Mănăstirea Eleon, locul Înălţării Domnului la cer, Biserica „Tatăl Nostru“, unde Domnul Iisus Hristos a rostit prima dată rugăciunea Tatăl Nostru, Betania, Mormântul lui Lazăr, şi Samaria, Fântâna lui Iacov.