În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinaj la crucea de pe Muntele Mic
Duminică, la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Episcopia Caransebeşului a organizat cea de-a noua ediţie a pelerinajului la crucea-monument de pe Muntele Mic, din judeţul Caraş-Severin, al doilea monument de acest gen, ca mărime, după Crucea Eroilor de pe Caraiman.
Ridicat pentru prima dată în anul 1936, monumentul de pe Muntele Mic a fost dedicat tuturor eroilor bănăţeni care s-au jertfit în Primul Război Mondial. În anul 2004, la iniţiativa şi cu sprijinul mai multor personalităţi ale vieţii bisericeşti şi culturale din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, monumentul a fost refăcut, fiind înălţată o cruce monumentală din structuri metalice, care străjuieşte întregul Banat, luminată noaptea şi vizibilă de la mari depărtări.
Pelerinajul a debutat cu procesiunea din centrul staţiunii montane spre crucea de pe Muntele Mic, la care au participat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, generalul de brigadă dr. Adrian Tonea, comandantul Diviziei IV Infanterie „Gemina“, alături de militari ai Brigăzii 18 Infanterie Banat din Timişoara, preoţi şi diaconi din cuprinsul eparhiei, elevi ai Seminarului Teologic Liceal „Ioan Popasu“ din Caransebeş şi mulţime mare de credincioşi.
Într-un foişor amenajat la baza crucii-monument, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia au fost pomeniţi eroii bănăţeni, dar şi ctitorii şi binefăcătorii Schitului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ de pe Muntele Mic. În cadrul Sfintei Liturghii, mulţi credincioşi au primit Sfânta Taină a Împărtăşaniei, ca încununare a efortului depus pentru a urca pe jos, în procesiune, la crucea înălţată pe acest munte sfânt al Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, care a vorbit credincioşilor despre iubirea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos, cea care dă adevărata semnificaţie a Sfintei Cruci. „Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos pe Cruce, ci iubirea Sa adâncă faţă de făptura umană. Dacă ar fi fost doar un singur păcătos în această lume, Hristos S-ar fi jertfit cu aceeaşi iubire ca pentru toţi păcătoşii din lumea aceasta. Iubirea Sa este adâncă, minunată şi nemărginită. Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că i-a iertat, dar şi-a şi iubit călăii, pe cei care L-au chinuit şi L-au răstignit şi prin aceasta ne arată că şi noi trebuie să ne iubim vrăjmaşii, nu doar să-i iertăm, ci să-i iubim. Şi aceasta este Legea cea nouă şi adevărată, legea creştină. În Hristos toţi suntem fraţi şi în această comuniune fraternă mărturisim iubirea lui Hristos. În icoana Răstignirii, Hristos ne îmbrăţişează şi ne învaţă cum să ne împărtăşim din iubirea Sa nemărginită şi din harul cel dumnezeiesc, care se revarsă perpetuu în viaţa noastră“, a spus Preasfinţitul Macarie.
După oficierea Parastasului pentru eroii neamului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a oferit distincţii eparhiale: Ordinul „Crucea Episcop Elie Miron Cristea“, clasa a II-a, pentru mireni, generalului de brigadă dr. Adrian Tonea, comandantul Diviziei IV Infanterie „Gemina“, şi generalului maior dr. Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, precum şi Diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“, colonelului Augustin Pegulescu, erou al războiului din Afganistan.
În încheiere, au luat cuvântul generalul Adrian Tonea şi deputatul Ion Mocioalcă, după care a urmat cuvântul de mulţumire al Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian: „Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat putere şi ne-a ajutat să participăm la acest frumos pelerinaj, la o cruce-simbol pentru întregul Banat, dar şi pentru libertatea şi demnitatea noastră românească. Ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţiţilor Părinţi Episcopi, a autorităţilor militare şi civile, centrale, judeţene şi locale, dar şi de prezenţa a mulţi preoţi şi credincioşi, care lăsându-şi satele şi parohiile şi-au îndreptat paşii spre Muntele Mic, ca să ne rugăm împreună Crucii lui Hristos“.
Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane în amintirea eroilor bănăţeni şi cu defilarea Gărzii de onoare a Brigăzii 18 Infanterie Banat din Timişoara.