Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinaj la moaştele Sfântului Grigorie Dascălul
Ca în fiecare an, în preajma zilei de prăznuire a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, pelerini din ţară vin la ctitoria domnitorului Matei Basarab din Codrii Vlăsiei. Mai multe capele de spitale au ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul.
Mâine este prăznuit în Biserica Ortodoxă Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti. Odoarele sfinte ale acestui ierarh se păstrează întregi la Mănăstirea Căldăruşani, aflată în comuna ilfoveană Gruiu, localitatea Moara Vlăsiei. Cu ocazia prăznuirii acestui mare sfânt, sunt aşteptaţi pelerini din toate colţurile ţării. "Programul liturgic de astăzi este cel obişnuit: de la ora 15:00 la 16:00 se săvârşeşte Vecernia cu Pavecerniţa mică, apoi de la ora 18:00 la 21:00 slujba Privegherii, adică Vecernia mare, Utrenia şi Ceasul I, iar mâine dimineaţă Acatistul Sfântului Grigorie Dascălul de la ora 8:00, Ceasurile şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească", a precizat stareţul Mănăstirii Căldăruşani, arhimandritul Lavrentie Gâţă.
Darurile tămăduitoare ce se revarsă asupra celor care se roagă cu credinţă Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul au determinat credincioşii să-l ia drept ocrotitor pe sfântul ierarh pentru mai multe capele de spitale, precum cea a Spitalului de Ortopedie şi Traumatologie Azuga sau cea a Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Secţia Zerlendi", unde, de asemenea, va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Sfântul Grigorie Dascălul este ocrotitor spiritual şi al Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Canonizat în 2006
Sfântul Grigorie Dascălul s-a călugărit la Mănăstirea Neamţ, fiind ucenicul Sfântului Paisie Velicicovscki, la îndemnul căruia a vieţuit şi în Sfântul Munte Athos. După o perioadă a revenit în ţară, aşezându-se la Mănăstirea Căldăruşani, sub ascultarea Sfântului Cuvios Gheorghe, stareţul mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. Din 1823 până în 1834 a fost mitropolit al Ţării Româneşti, timp în care a desfăşurat o rodnică activitate pastorală, culturală şi duhovnicească, fapt ce a determinat supranumele de "Dascălul". Datorită vieţii sfinte şi a activităţii prodigioase a acestui cărturar ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în 21 mai 2006 canonizarea Sfântului Grigorie Dascălul, iar data de pomenire a fost stabilită ca fiind ziua sfântului de trecere la Domnul.