În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Pelerinaj pentru „misionarii“ de la „George Voevidca“
Elevii din grupul catehetic de la Şcoala numărul 2 „George Voevidca“ din Câmpulung Moldovenesc, precum şi tinerii de la Centrul de plasament „Visătorii“ din localitatea Fundu Moldovei, judeţul Suceava, au mers sâmbătă, 14 martie 2015, în pelerinaj la câteva mănăstiri şi obiective turistice din Bucovina.
Periplul a fost o răsplată pentru şcolarii câmpulungeni, pentru implicarea în activităţile catehetice şi misionare îndreptate spre persoanele aflate în nevoi. Primul popas a fost la Mănăstirea Moldoviţa, unde şapte copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos în cadrul Sfintei Liturghii. În continuare, s-a mers la mănăstirile Suceviţa şi Putna, precum şi la Grădina Zoologică din Rădăuţi. „Unii copii de la Centrul «Visătorii» au mers pentru prima dată într-un pelerinaj, fiind încântaţi de tot ceea ce au primit“, a spus părintele Constantin Norocel, slujitor la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc. Pelerinajul a fost dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi, fiind iniţiat de prof. de religie Marcela Norocel de la Şcoala „George Voevidca“ şi de preotul Constantin Norocel. De asemenea, copiii au fost însoţiţi de părintele Ilie Macar, preşedintele Asociaţiei Frăţiei Ortodoxe „Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip“. „Am remarcat cât de utilă este ora de religie pentru copii, ei beneficiind de suport didactic. Ei au învaţat să fie misionari alături de alţi tineri de vârsta lor, ajungând la Căminul de Bătrâni «Sfântul Ioan cel Nou» din Suceava pentru a oferi daruri persoanelor îngrijite în acest aşezământ, ca o încununare a voluntariatului, dar şi ca o bucurie de a fi milostivi. Tinerii de la Centrul «Visătorii», reprezentat de directorul Graţiela Tonegari, au răspuns cu dragoste chemării noastre, pentru ca activitatea misionară să fie derulată în bune condiţii“, a subliniat părintele Norocel. De pelerinajul la mănăstiri s-a bucurat şi Sebastian Crăciun, un copil din Câmpulung Moldovenesc diagnosticat cu tetrapareză spastică, care a suferit câteva intervenţii chirurgicale până în prezent. Proiectul misionar-filantropic al elevilor de la Şcoala „George Voevidca“, coordonaţi de prof. Marcela Norocel şi de pr. Constantin Norocel, va continua la centrul din Fundu Moldovei. În acelaşi timp, vor fi ajutaţi copii care suferă, dar şi persoanele aflate în necaz.