Pelerinajul de Florii în municipiul Ploiești

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Știri

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 04 Aprilie 2026

În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși din municipiul Ploiești și din împrejurimi au participat astăzi, 4 aprilie 2026, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În acest an, în mijlocul credincioșilor prezenți s‑a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Manifestarea religioasă a debutat cu slujba Vecerniei la Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din Ploiești, urmată de sfințirea ramurilor de finic de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, acestea fiind oferite apoi credincioșilor prezenți. Procesiunea de Florii a pornit de la Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Vechi, de pe Bulevardul Independenței, continuând pe traseul Palatul Administrativ - Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bulevardul Republicii până la Biserica „Sfântul Vasile”.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat puterea dumnezeiască a lui Hristos asupra morții, arătând că minunile învierii fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain și, mai ales, a lui Lazăr prefigurează biruința definitivă asupra morții.

„Dreptul Lazăr, simbolul speranței”

„Sfântul Grigorie Teologul, într‑o cateheză, spune că au fost trei morți care au căutat lumina lui Hristos. Cea dintâi a fost fiica unui slujbaș important din Capernaum, cu numele Iair, care avea 12 ani. Cel de‑al doilea a fost fiul unei văduve din cetatea Nainului, iar cel de‑al treilea, mort de patru zile și intrat în descompunere, era Lazăr, prietenul Domnului. Într‑o prea frumoasă dorință de a se asemăna lor, Grigorie Teologul spune: «Ajută‑mă, Doamne, ca al patrulea să fiu eu cel care văd lumina». În aceeași temă sau în aceeași dorință de a se așeza în rândul cuvintelor din Evanghelia după Ioan, Fericitul Ieronim, profund trăitor și nevoitor în pustiul Betleemului, spunea: «Aștept și eu, din mormântul păcatelor mele, cuvintele pe care le‑a auzit Lazăr odinioară: ^`Ieronime, ieși afară!` sau `ridică‑te`, cum s‑a adresat prietenului Mântuitorului din Betania». Sfântul Chiril al Ierusalimului, la aproximativ 300 de ani după minunea petrecută la Betania, spunea: «Oare, omule, Cel care l‑a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile, care greu mirosea, oare nu te va învia cu mult mai ușor pe tine, care trăiești?». Fiind în viziunea marilor scriitori ai Bisericii, fie că aceștia se numeau Clement al Alexandriei, Origen sau Chiril, Lazăr constituia simbolul speranței și semn al lui Dumnezeu că El poate restaura natura marcată de păcat. Deosebit de importante rămân cuvintele Sfântului Chiril al Alexandriei: «Cu lacrima Lui a șters lacrima mea», iar mai devreme ni se spunea că Mântuitorul a lăcrimat și a șters lacrima de pe fața tuturor. Și El a spus femeii îndurerate, care își ducea singurul fiu către mormânt, la Nain: «nu mai plânge», îndemnând‑o să își depășească această măsură omenească. Dar El, ca om, la Betania, a lăcrimat. Părinții Bisericii ne spun că au apreciat tăcerea lui Lazăr, dar el a vorbit în alt fel și, mai degrabă, am putea spune că Mântuitorul a vorbit pentru el, adresându‑Se surorilor lui: «dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu. Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac»”.

De asemenea, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat că drumul de la Betania la Ierusalim descoperă sensul duhovnicesc al vieții și al morții, arătând că moartea nu este sfârșitul, ci o trecere spre înviere.

„Pe marginea acestor mărturisiri, noi înțelegem ceea ce s‑a întâmplat la Betania, la Betfaghe și la Ierusalim, pe drumul către cetatea martoră a mântuirii noastre. Acest drum ne descoperă nouă că moartea, așezarea în mormânt, descompunerea nu sunt ultimele realități, ci altceva mai mult, iar aducerea aminte a ceea ce s‑a întâmplat la Betania și la Ierusalim în vremea Mântuitorului, descoperite îndeosebi începând cu veacul al IV‑lea, după cum ne sunt inspiratoare scrierile lui Eusebiu de Cezareea sau ale Egheriei, inspirata și minunata pelerină care ne vorbește despre ceea ce s‑a întâmplat în Betania veacului al IV‑lea și ceea ce s‑a întâmplat ulterior, reprezintă un îndemn de a crede în înviere, de a înțelege că nu confruntarea cu moartea, ci nădejdea în înviere reprezintă marile taine spre care creștinii sunt chemați să privească acum, așa cum au privit mereu, îndreptându‑și toată nădejdea către singurul prieten adevărat, care este Mântuitorul Iisus Hristos, nu doar prietenul lui Lazăr, ci și prietenul tuturor celor care mor, dar și al celor care au nădejdea că vor învia împreună cu El”, a spus Preasfinția Sa.

La final, la Biserica „Sfântul Vasile”, a avut loc un concert de cântări religioase specifice Postului Mare, interpretate de corul de copii al parohiei.

Organizată anual, începând cu anul 2008, de protopopiatele din județul Prahova, această manifestare duhovnicească reamintește drumul parcurs de Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania spre Ierusalim, în întâmpinarea Sfintelor Sale Pătimiri.