În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Pelerini din Rupea în Ţara Sfântă
Un grup de pelerini din oraşul Rupea, judeţul Braşov, păstoriţi de preotul Dorin Streulea, paroh al Parohiei "Sfânta Treime", a întreprins un pelerinaj în Ţara Sfântă, în perioada 2 februarie - 2 martie.
Pelerinii au plecat genunchii şi au crescut duhovniceşte în faţa sfintelor altare din Iudeea şi Galileea, ajungând până în Muntele Sinai, Egipt, călcând cu multă evlavie pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. O mare bucurie duhovnicească a fost trăită în Nazaret şi Betleem. Nazaret, unul dintre oraşele sacre creştine, este menţionat în Noul Testament drept locul în care locuiau Sfânta Fecioară şi Iosif, acolo era casa pruncului Iisus. În Nazaret a aflat Fecioara de la îngerul Gavriil despre naşterea preacurată din Duhul Sfânt a Domnului nostru Iisus Hristos. Aici, pelerinii din Rupea au vizitat Biserica "Buna Vestire", "Izvorul Fecioarei Maria", Biserica "Sfântul Gavriil". Un alt popas a fost la Mănăstirea Tabgha, ridicată pe locul unde Iisus a săturat cu peşte şi pâine până la 5.000 de bărbaţi. Apoi grupul şi-a îndreptat paşii către Muntele Fericirilor, de unde poate fi privită Marea Galileii, din locul în care Iisus a ţinut predica de pe munte şi a rostit pentru prima dată rugăciunea "Tatăl nostru". De aici, pelerinii au coborât în Valea Iordanului, spre "botezul" în apa sfântă. Pelerinajul, izvor de credinţă şi de bucurie sfântă, a fost binecuvântat prin prezenţa părintelui David Pristavu, din Ierusalim, ghidul grupului, neîntrecut cunoscător al Ţării Sfinte. Cu darul duhovnicesc al bucuriei comunicării, cu o energie spirituală nesecată, el a convins pelerinii că zăbava cu Dumnezeu se face numai în Sfânta Biserică. O puternică impresie a fă-cut-o Betleemul, plin de adânc mister, cunoscut tuturor din colindele copilăriei, locul unde s-a născut pe pământ Pruncul Sfânt, Fiu al Celui Preaînalt, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aici, grupul de pelerini s-a rugat în biserica ridicată de Sfânta Elena, în sec. al IV-lea, la Ieslea Sfântă, la Altarul magilor, la Biserica Păstorilor. Biserica Ortodoxă "Naşterea Domnului" este cea mai veche biserică creştină din lume. În ea se află unul dintre importantele locuri sfinte din lume, Peştera Naşterii, marcată prin Steaua Betleemului cu inscripţia: "Astăzi s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria". În biserică se găseşte o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Grupul pelerinilor din Rupea s-a pregătit, astfel, pentru întâmpinarea creştinească a Sfintelor Paşti. (Prof. Stănilă Mioara)