În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Pelerini din toată țara așteptați la hramul Iașilor
La Iași, încep joi, 11 octombrie, manifestările organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și municipalitate dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Principalele momente ale hramului vor fi scoaterea spre închinare a moaștelor Sfintei Parascheva, aducerea moaștelor Sfintei Ecaterina din Grecia, precum și procesiunea „Calea Sfinților”. Punctul culminant al sărbătorii va fi atins duminică, în ziua de prăznuire a sfintei ocrotitoare a Iașilor, când mii de pelerini vor participa la Liturghia arhierească, oficiată în aer liber.
Până pe 15 octombrie, Iașiul va fi tranzitat de mii de pelerini din toată țara, obișnuiți să vină, la mijloc de toamnă, la una dintre cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei românești – hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Ca în fiecare an, programul dedicat acestei perioade se îmbină cu cel pus la punct de municipalitate, al evenimentelor prilejuite de zilele orașului.
În zona Catedralei Mitropolitane, manifestările vor începe mâine dimineață, în jurul orei 6:30, când racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă în procesiune, în final urmând să fie așezată spre închinare pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din apropierea Facultății de Teologie. Vor urma Sfinţirea cea mică a apei (Agheasma mică) și Sfântul Maslu, iar Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească vor fi oficiate în Catedrala Mitropolitană de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Tot mâine este programat un alt punct nodal al hramului - aducerea moaștelor Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Acestea vor fi întâmpinate la Aeroportul Internațional Iași, la ora 18:35, de o delegație de clerici. Reamintim că în fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, sunt aduse la Iași părticele din moaștele altor importanți sfinți ai lumii ortodoxe. Anul acesta, pelerinii se vor putea închina unor părticele din mâna dreaptă a Sfintei Mucenițe Ecaterina, aduse de la Katerini, din Grecia. Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea orașului Katerini, fiind prăznuită în fiecare an pe 25 noiembrie. În zona Moldovei, părticele din moaștele Sfintei Ecaterina se află, de câțiva ani, și la Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina” de la Rădășeni.
Vineri, 12 octombrie, urmând o frumoasă și deja veche tradiție instituită cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților”. La pelerinajul care se va desfășura, începând de la ora 19:00, pe mai multe străzi din zona centrală a orașului sunt așteptați să participe sute de pelerini și de locuitori ai Iașilor, care vor însoți procesiunea purtând în mâini făclii aprinse.
„Biserica studenților” va fi sfințită
Sâmbătă, în ajunul hramului, va fi marcat un alt eveniment important pentru ieșeni, dar, într-un mod foarte special, și pentru pelerinii sau locuitorii altor județe, foști sau actuali studenți în Iași. După 14 ani de șantier, „biserica studenților”, așa cum este supranumită în oraș, va fi sfințită. Este vorba despre biserica închinată Sfântului Iulian din Tars și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din complexul studențesc „Tudor Vladimirescu” ce aparține Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.
Locașul a fost ridicat între căminele T4 și T5 din cel mai mare complex studențesc din țară și deservește comunitatea studențească, dar și profesorii universității și enoriașii din zonă.
Inițiativa construirii unei astfel de biserici datează din 2001, aparține unui grup de studenți și a avut, chiar de la început, binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Atunci au fost făcute primele demersuri, iar la 1 septembrie 2004 s-a deschis șantierul. La început, slujbele s-au ținut într-un paraclis de lemn.
Azi, după 14 ani, „biserica studenților” este finalizată. „Nu este vorba doar despre biserica de ziduri, ci despre faptul că am încercat, cât am putut și cât mi-a ajutat Dumnezeu, să zidesc biserica din sufletele tinerilor”, a declarat părintele inspector Florin Chirilă, parohul locașului.
Sâmbătă, preoții slujitori pr. Florin Chirilă, pr. Grigoraș Costachi și pr. Mircea Coșofreț se vor bucura, alături de enoriași, de momentul sfințirii bisericii. Slujba de târnosire va începe la ora 8:30 și va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.
„Voluntarii Cuvioasei”
Pe tot parcursul perioadei sărbătorilor (11-15 octombrie), pelerinii sosiți la Iași vor fi îndrumați și ghidați de 140 de voluntari ieșeni, printre care și mulți preoți. Aceștia au fost cooptați în programul „Voluntarii Sfintei Parascheva” și, pe întreaga durată a desfășurării hramului, se vor implica în primirea pelerinilor. „Voluntarii echipați cu veste vor fi prezenți la punctele de informare fixe sau mobile din Gara Iași, Autogara Codreanu sau Piața Unirii, de-a lungul rândului de pelerini sau la Muzeul Mitropolitan”, a declarat Gabriela Pipirig, coordonator Departament Misiune pentru Tineret din Arhiepiscopia Iașilor.
De asemenea, preoții-voluntari vor însoți pelerinii în drumul lor spre locul de închinare, vor sta de vorbă cu aceștia, încercând să-i sprijine și să le fie aproape.
Afluxul cel mai mare de pelerini este așteptat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când în Catedrala Mitropolitană se va desfășura și slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva
Pe 14 octombrie, în ziua de prăznuire a hramului, Sfânta Liturghie arhierească se va desfășura în aer liber, pe podiumul situat lângă Catedrala Mitropolitană, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. După slujbă, toți cei prezenți vor participa la tradiționala masă a pelerinilor.
Și tot în această mare zi de sărbătoare, municipalitatea ieșeană va organiza un eveniment așteptat an de an – celebrarea valorilor ieșene din diverse domenii de activitate. „Seara Valorilor” va avea loc la Primăria Municipiului Iași, în prezența oficialităților locale, a universitarilor și clericilor sosiți în oraș.
În cadrul evenimentului va avea loc și ceremonialul înmânării titlurilor de cetățean de onoare al orașului. Anul acesta, cu astfel de distincții vor fi onorați Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, actorul Dorel Vişan şi ieșeanul Florin Morariu, cel care în seara atacului terorist de la Londra, din 3 iunie 2017, a adăpostit în brutăria în care lucra 15 oameni speriaţi şi a încercat să-i oprească pe terorişti.