În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerini în Cetatea Ierusalimului
Mii de pelerini creştini ortodocşi din întreaga lume se află în aceste zile în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pentru a participa la ceremoniile liturgice şi a vizita locurile unde Domnul Iisus Hristos a suferit mântuitoarele Pătimiri.
Vechea cetate a Ierusalimului este inundată de mii pelerini creştini, având Sfânta Scriptură în mâini, însoţiţi de preoţi sau ghizi, dar şi de numeroşi turişti, care ţin la piept hărţi sau aparate de fotografiat şi filmat. Toate acestea se întâmplă anual în Cetatea Ierusalimului din Ţara Sfântă în preajma rememorării cu tristeţe a Pătimirilor şi Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, dar mai ales a retrăirii tainei Învierii Sale. Între miile de pelerini creştin-ortodocşi se află şi câteva sute de pelerini români, sosiţi în Ţara Sfântă prin intermediul Agenţiei de Pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române. Ieri, 9 aprilie, pelerinii ortodocşi au participat la Sfânta Liturghie din Joia Mare a Cinei celei de Taină, săvârşită în Paraclisul „Sfântul Iacob“, din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt, iar apoi la ritualul spălării picioarelor, oficiat de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Seara, a fost săvârşită în Biserica Sfântului Mormânt Denia celor 12 Evanghelii, iar astăzi, 10 aprilie, în Sfânta şi Marea Vineri, sunt săvârşite Ceasurile Împărăteşti, de la ora 10:00, Vecernia, de la ora 15:00, şi Denia Prohodului Domnului, de la ora 21:00.
Tot astăzi, pelerinii participă la Drumul Crucii sau cele 14 opriri pe Via Dolorosa, în amintirea celor 14 opriri pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a parcurs pe Drumul Crucii, purtând în spate o cruce din lemn. Ultima oprire are loc la Sfântul Mormânt, locul unde trupul Domnului Iisus Hristos a fost aşezat pe lespede.
„La sfârşitul Deniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă sau a slujbei Prohodului Domnului, Sfântul Mormânt este controlat de Poliţia Civilă a Sfintei Cetăţi, ai cărei membri nu sunt creştini, ci musulmani şi armeni, verificând foarte bine toate încăperile, încât să nu existe nici o sursă de foc în interior, iar apoi uşile Sfântului Mormânt sunt pecetluite cu ceară, aşa cum şi Evanghelia arată că mormântul Mântuitorului a fost pecetluit. Accesul nu este permis în Sfântul Mormânt nimănui până în Sâmbăta Mare, ora 13:00, când începe ceremonia primirii Sfintei Lumini. Înainte de începerea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar în stiharul, epitrahilul şi mănecuţele de culoare albă, desface pecetea şi intră în Sfântul Mormânt pentru a începe slujba Vecerniei. Patriarhul Ierusalimului singur stă acolo şi în timpul rugăciunilor Vecerniei, pe piatra Sfântului Mormânt, unde sunt aşezate vase preţioase cu vată, coboară Sfânta Lumină şi aprinde acea vată, aprinzând apoi torţele cu cele 33 de lumânări cu care va împărţi Sfânta Lumină şi aşa tot mai departe către toţi ceilalţi credincioşi care aşteaptă cu bucurie, cântând troparul «Hristos a înviat!»“, a spus arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.