Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Pelerini în rugăciune la sărbătorile sfinţilor nemţeni
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ vor începe, în această seară, sărbătorile sfinţilor nemţeni. Timp de trei zile, pelerinii din toate colţurile ţării, dar şi din afara graniţelor vin în ţinutul Neamţului pentru a petrece în rugăciune alături de sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. În centrul acestor zile se află sărbătoarea Schimbării la Faţă. Credincioşii de toate vârstele vor urca la mănăstirea de pe Taborul românesc. O altă aşezare monahală, ridicată în preajma peşterii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va răsuna de glasul cântărilor în ajunul zilei de 7 august.
În această seară, de la ora 18:00, în Biserica "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ" a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, va fi săvârşită slujba Privegherii. Preoţii şi credincioşii îl vor cinsti prin rugăciune de seară pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în lăcaşul de închinăciune în care se află o părticică din moaştele sfântului. Tot în racla destinată moaştelor Sfântului Ioan Iacob, se mai găsesc diferite obiecte care au aparţinut Cuviosului pomenit în fiecare an pe 5 august. Sfântul Ioan Iacob îi adună de 18 ani pe cei care caută alinare sufletească şi bogăţie de har prin rugăciunile pe care le înalţă către tronul Preasfintei Treimi. Oamenii răspund astfel chemării Sfântului nemţean de a petrece câteva clipe duhovniceşti în preajma Mănăstirii Neamţ, locul de metanie al Sfântului Ioan Iacob. Mâine-dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de alţi ierarhi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe podiumul din faţa bisericii seminarului. La final, toţi credincioşii vor participa la o agapă frăţească la cantina seminarului. Pelerinaj la pas spre mănăstirea de pe Muntele Ceahlău Paşii pelerinilor se vor îndrepta în după-amiaza zilei de mâine spre mai multe aşezări monahale din comuna Vânători Neamţ. O parte dintre ei vor merge să se închine în sfintele lăcaşuri, dar şi odoarelor de mare preţ adăpostite de străvechile biserici. Cel mai mare hram închinat Schimbării la Faţă va fi sărbătorit pe Muntele Ceahlău. Cele mai accesibile trasee spre mănăstirea de pe Muntele Ceahlău sunt: - staţiunea Durău - Cabana Fântânele - Cabana Dochia - Mănăstirea Ceahlău (la pas); - Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura "Lutu Roşu" - Piatra cu Apă - Detunatele - Cabana Dochia - Mănăstirea Ceahlău (la pas); - localitatea Bicazu Ardelean - satul Telec - confluenţa Bistrelor - Schitul Stănile (cu mijloc de transport) - Mănăstirea Ceahlău. Ca în fiecare an, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va urca pe Muntele Ceahlău pe la Schitul Stănile, alături de monahii, monahiile, slujitorii sfântului altar şi de credincioşii de toate vârstele. Pelerinajul spre mănăstirea de pe Muntele Ceahlău va fi parcurs în linişte. O parte dintre pelerini caută să se roage pe timpul urcuşului spre biserica de pe vârful Masivului Ceahlău, dorind astfel să aibă o stare sufletească deosebită. Pe scena amenajată lângă lăcaşul de închinăciune de pe munte va fi oficiată Sfânta Liturghie. Spre finalul acesteia, cei care s-au pregătit prin post şi au primit binecuvântare vor fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Rugăciuni la peştera Sfintei Teodora de la Sihla În seara zilei de 6 august, oamenii vor merge spre Mănăstirea Sihăstria şi Mănăstirea Sihla. La Mănăstirea Sihăstria se va oficia slujba Privegherii, în faţa bisericii închinată Sfintei Teodora de la Sihla. Răspunsurile la strană vor fi oferite de corul vieţuitorilor acestei aşezări monahale. Cei care vor reveni la Sihăstria vor vizita chilia părintelui Cleopa şi vor merge la cimitirul în care se află înmormântaţi monahii mănăstirii, plecaţi în lumea veşniciei. Tot în ajunul cinstirii Sfintei Teodora de la Sihla, mii de pelerini sunt aşteptaţi la Mănăstirea Sihla. Slujba Privegherii va fi oficiată în altarul de vară. Aşa cum s-a format tradiţia în ultimii ani, mulţimea de credincioşi se aşază la rând pentru a se închina în peştera în care a vieţuit Sfânta Cuvioasă Teodora. Rugăciunile, cântările şi acatistele vor fi înălţate pe tot parcursul nopţii de luni spre marţi. Mulţi dintre pelerini rămânând sub cerul liber până a doua zi, pentru a asista la Sfânta Liturghie. Sărbătorile sfinţilor nemţeni, instituite de Preafericitul Daniel Sărbătorile sfinţilor nemţeni au fost instituite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe data de 4 august 2005, la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob, Preafericirea Sa a sfinţit Paraclisul "Sf. Vasile cel Mare", al Bisericii "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ", aflat în incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Neamţ. La acest popas duhovnicesc al sărbătorii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, Patriarhul României a spus: "Aceste sărbători ale sfinţilor nemţeni, şi anume Sfântul Ioan Iacob, Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (deoarece biserica de pe Ceahlău este închinată şi marelui voievod), formează un buchet duhovnicesc, un triptic de sărbători în postul Adormirii Maicii Domnului. Ele au o semnificaţie deosebită pentru că Sfinţii Ioan de la Neamţ şi Teodora de la Sihla au avut o legătură strânsă cu taina Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Ei s-au învrednicit să cunoască bucuria Taborului în sufletele lor, în inimile lor, încă din timpul vieţii acesteia pământeşti".