După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pelerini spre vetrele Ortodoxiei
Însoţiţi de preoţii Gabriel Gosta şi Leonte Para, 45 de credincioşi de la Parohia Simand, Arad, au mers în pelerinaj la mănăstiri din Hunedoara şi Arad.
Primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea Feredeu, din Siria, judeţul Arad. Aceasta datează de la începutul secolului al XX-lea şi are hramurile "Sfântul Mucenic Gheorghe" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul". Pelerinii au avut ocazia să vadă şi vestigii istorice: cetatea medievală de la Deva şi castelul Corvineştilor de la Hunedoara. Popasul cel mai îndelungat l-au făcut la Mănăstirea Prislop, una dintre cele mai importante din Ardeal, datând din secolul al XVI-lea, având hramul "Sfântul Ioan Hrisostom". Credincioşii au mers la mormântul părintelui Arsenie Boca şi la grota unde a vieţuit Sfântul Ioan de la Prislop. Ultimul popas a avut loc la Mănăstirea Crişan (localitatea Ribiţa, judeţul Hunedoara), tot din secolul al XVI-lea, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului". Credincioşii s-au întors din pelerinaj îmbogăţiţi sufleteşte, cu imaginea locurilor unde au trăit mari călugări şi sfinţi români, dar şi cu dorinţa unor noi pelerinaje în care să descopere asemenea lucruri minunate. (pr. G. Gosta)



.jpg)
