Pelerini timişoreni la Sfântul Munte Athos

De curând, Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei Timişoarei a organizat un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Alături de grupul de pelerini am luat parte la acest demers duhovnicesc în care ne-am învrednicit de mari bucurii sufleteşti, descoperind aici locuri de poveste şi oameni ai rugăciunii, monahi îmbunătăţiţi, care s-au retras din tumultul lumii acesteia pentru a-L găsi pe Dumnezeu în linişte şi rugăciune.

Am pornit în acest frumos pelerinaj din faţa Catedralei mitropolitane din Timişoara, când împreună cu cei 16 credincioşi ne-am adunat pentru a petrece, timp de câteva zile, momente înălţătoare, care aveau să ne aducă împliniri sufleteşti, de care ne vom aduce aminte întotdeauna cu bucurie.

Ajunşi în oraşul Ouranopolis din Grecia, ne-am ridicat diamonitirionul - permisul de intrare în Sfântul Munte - pentru a ne putea îmbarca pe vaporul ce avea să ne ducă la destinaţia noastră. Drumul pe mare până în portul Dafni a fost unul pregătitor pentru ceea ce aveam să vedem mai târziu, când am admirat de la distanţă marile lavre Pantelimon, Dionisiu, Simonospetra, Grigoriu ş.a., privind totodată şi la jocul pescăruşilor, care încercau să înhaţe din mâinile pelerinilor cele câteva bucăţele de pâine pe care aceştia le ofereau.

Ajunşi în singura republică monahală din lume, am urcat în maşina ce ne-a transportat prin pădurile Athosului, şerpuind prin văi şi munţi plini de cedri, chiparoşi şi stejari până la Schitul Lacu. Aici am participat la Vecernia zilei şi ne-am bucurat de un cuvânt al părintelui Ştefan Nuţescu, stareţul Chiliei „Buna Vestire“. Cuvântul acestuia s-a axat pe necesitatea înviorării propriei vieţi duhovniceşti prin practicarea rugăciunii şi împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii. De asemenea, părintele Ştefan a vorbit pelerinilor şi despre amintirile sale legate de marii părinţi pe care acesta i-a cunoscut: părintele Paisie Aghioritul, stareţul Dionisie de la Colciu ş.a.

Muntele Athos este locul nevoinţelor multor monahi, care în sărăcia şi simplitatea lor caută un singur lucru: mântuirea, ce se poate dobândi prin isihie, post, înfrânarea trupului, ascultare şi rugăciune. „Despre Sfântul Munte Athos aflasem că este un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc unde Maica Domnului şi-a arătat iubirea ei pentru dreapta credinţă ortodoxă, aşezându-i aici pe cei mai râvnitori dintre monahii săi. De aici se revarsă peste lume imnurile de slavă şi recunoştiinţă către Dumnezeu, împletite cu rugăciunile spre milostivire şi mântuire de la Domnul, la fel cum se răspândeşte în jur parfumul florilor dintr-o grădină cu flori înmiresmate. Aici Măicuţa Domnului a pus răsaduri de dreaptă credinţă ca noi să culegem milostenie şi mântuire, de aceea şi numele de «Grădina Maicii Domnului» dat Sfântului Munte“, a mărturisit Mihail Barna, pelerin timişorean.

„Aici domneşte pacea“

În ziua următoare am poposit la Schitul Prodromu, o ctitorie românească unde se poate vedea contribuţia românilor în Sfântul Munte, un loc unde mulţi monahi români, de-a lungul timpului, au adus jertfă de laudă Domnului Hristos şi Maicii Sale. Aici am participat la Sfânta Liturghie, ne-am închinat icoanei ocrotitorului acestui sfânt lăcaş, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, am vizitat osuarul schitului şi Chilia Sfântului Atanasie, de numele căruia se leagă întemeierea Mănăstirii Marea Lavră. Am fost bine primiţi de ieromonahul Atanasie Floroiu, stareţul Schitului Prodromu, şi unii dintre noi am luat cuvânt de învăţătură şi de la bătrânul schitului, părintele Iulian. „Acest loc este unic, şi cum altfel ar putea fi un loc unde prezenţa lui Dumnezeu se simte în fiecare piatră, în fiecare fir de iarbă, ramură de copac şi mai cu seamă în fiecare cuvânt de rugăciune rostit de monahi“, a precizat Remus Silaghi, pelerin din cadrul grupului.

Drumul nostru a continuat spre Mănăstirea Iviron, unde ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni Portăriţa şi am cântat imnul „Cuvine-se cu adevărat“ ca semn de venerare pe care toţi creştinii o au faţă de Maica Domnului. La Pantocrator, mănăstirea de metanie a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, am participat la priveghere mulţumind Domnului pentru momentele de linişte şi rugăciune pe care ni le-a dat, căci se ştie că unde rugăciunea este vie, acolo şi cei care nu au rugăciune, prin darul lui Dumnezeu, simt cum ea devine lucrătoare în sufletul omului.

De aici am pornit spre Mănăstirea Vatopedi, unde am avut posibilitatea de a ne închina icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, brâului Maicii Domnului şi la mai multe moaşte, cum ar fi ale Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Pantelimon, Grigorie Decapolitul ş.a.

Ultima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Aghios Pavlos, unde mulţi dintre noi am simţit că Dumnezeu are cu fiecare o lucrare. „Aici te purifici, te regăseşti, te aduni, pentru că aici nu există zgomotul şi tumultul cotidian, nu există bruiajul pe care singuri ni l-am inoculat în viaţa noastră modernă. În aceste locuri, pacea Domnului Hristos domneşte în fiecare colţişor din acest Sfânt Munte, făcându-ne să înţelegem cât de departe suntem de Împărăţia lui Dumnezeu în viaţa cotidiană“, a specificat Lucian Mariş, pelerin în Sfântul Munte.

Am călcat un pământ sfinţit prin rugăciunile multor nevoitori de-a lungul veacurilor, am intrat într-o altă lume, asemănătoare în formă cu cea pe care o ştim, dar diferită, atât ca preocupări zilnice, cât şi prin curgerea timpului, care aici este orientat spre verticala cunoaşterii lui Dumnezeu. Aici trecutul se împleteşte cu prezentul într-o combinaţie unică, spre a da naştere la un viitor încărcat de trecut autentic, ce este trăit în prezent. Astfel, înţelegem ce înseamnă veşnicia şi putem vedea cum veacuri de istorie devin sinteză în faţa noastră, unde nu mai există trecut, prezent şi viitor, ci toate se contopesc în veşnicia lui Dumnezeu. Toate acestea ne fac să înţelegem că aici este poarta de intrare in Rai, iar cheia se află la monahii care se roagă neîncetat pentru întreaga lume cu smerenie şi iubire rostind: „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne!“