Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Persoanele predispuse la Alzheimer ar putea fi depistate printr-un test RMN
Potrivit unui studiu american, anumite părţi ale creierului afectate de maladia Alzheimer ar începe să se reducă cu până la zece ani înainte de diagnosticarea acestei degenerări cerebrale incurabile. Cu toate că nu este vorba decât de rezultate preliminare, cercetătorii estimează că această descoperire ar putea permite într-o zi, cu ajutorul RMN-ului, să determine care sunt persoanele care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta această maladie, uneori ereditară. Pentru cercetarea lor, medicii au măsurat, pe parcursul a şapte ani, cu ajutorul RMN (imagistica prin rezonanţă magnetică - IRM) zonele creierului afectate în general de maladia Alzheimer a 64 de persoane sănătoase, fără probleme de memorie sau cu alte simptome de demenţă, şi au constatat că subiecţii cu stratul cel mai redus de cortex - substanţă gri ce conţine neuronii, esenţiali pentru funcţiile cognitive, senzoriale şi motrice - prezintă de departe un risc mai mare de a suferi de maladia Alzheimer, comparativ cu cei cu aceleaşi părţi cerebrale mai groase.



.jpg)
