Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Personalitatea Sfântului Antonie cel Mare, evocată la Sibiu
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit ieri, 16 ianuarie, Simpozionul „Sfântul Antonie cel Mare şi rolul monahismului astăzi“. Concluziile simpozionului sunt dezbătute azi, 17 ianuarie, la sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, după Sfânta Liturghie.
Simpozionul este organizat de Centrul de Cercetare Teologică al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi Centrul de Cercetare Ecumenică de la Sibiu. Evenimentul academic deschide seria de manifestări de la Sibiu din cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi aduce în actualitate viaţa, scrierile şi locul Sfântului Antonie cel Mare în monahismul răsăritean.
Alături de profesori cunoscuţi de la Sibiu, organizatorii au invitat specialişti şi cercetători ai istoriei monahismului răsăritean şi ai vieţii Sfântului Antonie cel Mare, între care maica Éliane Poirot de la Schitul „Sfânta Cruce“ din Stânceni, care a prezentat câteva lucrări despre Sfântul Antonie cel Mare şi despre monahismul răsăritean, prof dr. Hermann Pitters de la Departamentul de Teologie Evanghelică din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, ierom. drd. Nectarie Dărăban de la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie“ din Sighişoara, directorul Radio Renaşterea din Cluj-Napoca, dr. Paul Siladi şi alţi oaspeţi.
La simpozion au participat Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cadre didactice, teologi, cercetători, preoţi şi studenţi.
Lucrările simpozionului au fost deschise de decanului Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel, care a subliniat câteva aspecte din viaţa celui socotit a fi părintele monahismului eremit: „Putem afirma cu siguranţă că Sfântul Antonie cel Mare este întemeietorul monahismului din pustie“.
Mărturii despre Sfântul Antonie
Din partea Centrului de Cercetare Ecumenică din Sibiu a fost prezent la simpozion dr. Alexandru Ioniţă, care a vorbit celor prezenţi despre cum s-a născut ideea organizării unui simpozion dedicat Sfântului Antonie cel Mare şi a prezentat programul lucrărilor.
„Simpozionul a fost gândit iniţial ca o prezentare de carte, fiind vorba despre volumul maicii Éliane Poirot dedicat Sfântului Antonie cel Mare. Totul a pornit de la această carte publicată în prima jumătate a anului 2014, pe care am văzut-o la scurt timp după apariţie. Eram la Schitul Stânceni, la maica Éliane şi m-am gândit că trebuie să facem cunoscută această carte şi în mediul nostru“, a spus Alexandru Ioniţă.
A urmat prelegerea susţinută de arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr. de la facultatea sibiană, care a vorbit despre „Sfântul Antonie cel Mare şi monahismul răsăritean în spiritualitatea ortodoxă“.
„Sfântul Antonie cel Mare continuă să rămână o enigmă, chiar dacă ştim mai multe despre el prin acest dosar hagiografic realizat de maica Éliane. Mulţimea aceasta de mărturii complică lucrurile în loc să ne lămurească mai mult. Poate că şi acest lucru face parte din testamentul spiritual al sfinţilor. Sfinţii sunt făcuţi nu să ne confirme, ci să ne trezească, să ne contrazică şi să ne pună pe gânduri. Toată această documentaţie existentă nu face decât să complice mai mult percepţia noastră asupra acestei personalităţi, despre care ştim şabloane clasice“, a spus arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr.
Prezentare de carte
Un moment important al simpozionului a fost prezentarea cărţilor maicii Éliane Poirot despre Sfântul Antonie cel Mare, moderator fiind pr. Radu Gârbacea. Participanţii au avut posibilitatea să afle mai multe despre cele două volume intitulate „Saint Antoine le Grand dans lâOrient chrétien: Dossier littéraire, hagiographique, liturgique, iconographique en langue française“, despre munca din spatele realizării acestui dosar hagiografic şi mai ales despre conţinutul acestuia.
Maica Éliane Poirot a prezentat şi referatul „Sfântul Prooroc Ilie, arhetipul monahului şi Sf. Antonie, părintele Monahilor“. Au mai prezentat referate ierom. lect. dr. Vasile Bîrzu, cu titlul „Uniţi în Hristos prin „esenţa spirituală“. Hristos ca Mare Profet şi Medic al firii omeneşti în Epistolele Sf. Antonie cel Mare“, şi dr. Paul Siladi, cu titlul „Sfântul Antonie cel Mare în colecţia sistematică a Patericului Egiptean“. O viziune evanghelică asupra monahismului răsăritean a fost prezentată de prof. dr. em. Hermann Pitters, a cărui comunicare ştiinţifică a avut titlul „Monahismul creştin din perspectiva teologiei luterane“. Ierom. drd. Nectarie Dărăban a contribuit la lucrările simpozionului cu o prelegere pe tema „Funcţia critică a monahismului în modernitate. Reflecţii în marginea gândirii arhimandritului André Scrima“.
Lucrările s-au încheiat cu participarea la Slujba Vecerniei şi a Utreniei, oficiate în cinstea Sfântului Antonie cel Mare. În a doua zi a simpozionului, oaspeţii participă la Sfânta Liturghie din ziua de praznic a Sfântului Antonie cel Mare, după care vor avea loc discuţiile finale pe marginea celor prezentate şi vor fi creionate concluziile întâlnirii. Programul cuprinde şi vizitarea muzeului şi a bibliotecii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, precum şi a altor obiective spirituale.