În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Peste 100 de icoane îşi aşteaptă cumpărătorii
▲ Un grup de bătrâni internaţi în Căminul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ a confecţionat 150 de icoane litografiate ▲ Ele au fost scoase la vânzare, pentru ca banii obţinuţi să îmbunătăţească traiul zilnic al realizatorilor lor ▲ Bătrânii speră că oamenii credincioşi din Iaşi îi vor ajuta cumpărând cu sume simbolice aceste icoane ▲
În atelierul de lucru al Căminului de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, printre multe alte activităţi cu rol terapeutic şi de socializare-recreere, au fost realizate de curând în jur de 150 de icoane pe lemn. Aceste icoane au fost realizate de nouă bătrâni care primesc asistenţă socială şi îngrijiri speciale în instituţia amintită. Sub îndrumarea ergoterapeutului Odette Carneci, grupul de bătrâni, format din persoane care au vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani, a confecţionat din lemn icoanele prin litografiere. „A fost foarte greu pentru noi să procurăm materialele necesare. Am apelat la o fabrică de mobilă, dar cei de acolo nu ne-au putut oferi lemn de calitate, care să ne folosească la confecţionarea materialului pentru icoane. Aşa că am găsit câţiva oameni cu suflet mare care ne-au ajutat să procurăm lemnul necesar. Apoi am cumpărat aracetul şi toate celelalte materiale. Nu am avut fonduri alocate pentru aceasta, dar ne-am descurcat cum am putut“, ne-a declarat Odette Carneci, îndrumătorul atelierului de lucru. Icoanele oglindesc sufletul autorului După câteva săptămâni de lucru intens, în care grupul de bătrâni a muncit cu multă pasiune şi cu multă dăruire, cele 150 de icoane au fost terminate, rămânând să ajungă în casele credincioşilor. Îndrumătorul atelierului ne-a mărturisit că nimeni nu ştia prea bine cum să se confecţioneze aceste icoane. Dar după o serioasă documentare, de pe mâna acestor bătrâni au ieşit icoane foarte frumoase, în care se oglindeşte sufletul fiecărui autor. „Nici eu nu am ştiut prea multe despre cum trebuie să lucrăm. Dar m-am interesat şi am instruit cum am putut pe aceşti oameni. Desigur, nu le-am impus nimic, ci am lăsat ca fiecare să pună în icoane un pic din personalitatea sa“, ne-a spus Odette Carneci. Banii de pe icoane, sprijin pentru bătrâni Pe lângă scopul de a contribui la socializarea şi terapia celor nouă bătrâni care au lucrat icoanele, proiectul a avut şi un scop material. Căminul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ are în grijă peste 150 de bătrâni, iar situaţia materială a instituţiei nu este prea bună. De aceea, s-a încercat ca munca acestor bătrâni să fie răsplătită. Icoanele au fost expuse pentru câteva săptămâni în Biblioteca „Gh. Asachi“ din incinta Palatului Culturii din Iaşi, cu scopul de a le vinde. „Ne-am gândit că există oameni care doresc să ne ajute să oferim o bucurie acestor bătrâni. Am vrut să răsplătim cumva munca acestor oameni. Nici nu am pus un preţ pe icoane. Ele sunt sfinţite de parohul de la Biserica «Sf. Împăraţi Constantin şi Elena» şi pot sta foarte bine în casele credincioşilor. Cel care cumpără o icoană face două lucruri: oferă un bănuţ pentru ajutorarea acestor bătrâni şi îşi procură o icoană sfinţită pentru casa lui“, ne-a spus Odette Carneci. Din păcate, nu s-au vândut prea multe icoane la această expoziţie. Se mai speră însă că se vor găsi oameni care să le cumpere de acum înainte şi să facă astfel un bine acestor bătrâni. „Noi nu putem scoate la vânzare aceste icoane pentru că statutul instituţiei nu ne permite. Sperăm că prin intermediul dumneavoastră oamenii vor afla despre icoanele de la noi şi vor veni la sediul nostru pentru a le achiziţiona“, ne-a spus Elisabeta Gheorghe, directorul Căminului de bătrâni „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din Iaşi.