După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Piatră de temelie pentru Mănăstirea „Sfântul Serafim de Sarov” de la Săsăuş, judeţul Sibiu
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie a viitoarei mănăstiri de pe raza localităţii Săsăuş, judeţul Sibiu, pe locul unde până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a existat un aşezământ monahal, dărâmat de generalul austriac Bucow. Mănăstirea va fi ridicată prin grija obştii de la Schitul Chirpăr, condusă de monahia Arsenia Arionesei, împreună cu părintele duhovnic Mihail Bobîrnat.
![]()
La slujba de sfinţire şi aşezare a pietrei de temelie, din 17 iunie, au fost prezenţi vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhim. Ioachim Tomoiagă, părintele duhovnic Mihail Bobîrnat, monahia Arsenia Arionesei, primarul comunei Chirpăr, Eugen Feldeoiu, precum şi mai mulţi credincioşi.
În cuvântul de la finalul slujbei religioase, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat importanţa acestui moment pentru istoria aşezămintelor monahale din Transilvania şi a explicat rânduiala sfinţirii pietrei de temelie a unui lăcaş de cult.
„Aici va fi o oază de spiritualitate şi cultură, unde se vor nevoi nu doar cei existenţi acum, ci va trimite Dumnezeu şi pe alţii care să se roage aici pentru noi toţi. Şi iată-ne pe noi toţi acum devenind ctitori şi binefăcători ai acestei lucrări. Suntem la temelia zidirii şi pornim de la Primăria Chirpăr, de la oamenii din sat care au hotărât, aşa cum le-a cerut lor Dumnezeu, să dea locul acesta spre zidirea unei mănăstiri care va ridica prestigiul zonei, cu atât mai mult al localităţii, căci de aici ruga se va înălţa spre cer spre binefacerea tuturor”, a spus ierarhul.



.jpg)
