Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Piatră de temelie pentru o nouă biserică în județul Galați
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit marți, 5 noiembrie, slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica ce va fi ridicată în localitatea Şerbeştii Vechi, comuna Şendreni, judeţul Galaţi. În aceeași zi, ierarhul a întâmpinat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi, care a poposit pentru scurt timp la Centrul eparhial din Galați, de unde a fost dusă în municipiul Slobozia, județul Ialomița.
Credincioşii din localitatea Şerbeştii Vechi, judeţul Galați, l-au primit în mijlocul lor marți, 5 noiembrie 2019, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul a săvârşit la ceas de seară slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică ce se va afla sub ocrotirea spirituală a Sfântului Antonie cel Mare și a Sfântului Sfințit Mucenic Lucian. Biserica se va construi pe un teren al localității Șerbeștii Vechi, prin bunăvoința și dragostea unor credincioși din zonă, care au luat hotărârea de a ridica un sfânt locaş de rugăciune pentru această comunitate mică situată în Câmpia Siretului Inferior. Credincioșii din această zonă sunt nevoiți să străbată distanțe mari pentru a ajunge în satele învecinate la un locaș de cult.
La eveniment au fost prezenți preoți din parohiile învecinate, autorităţi locale și numeroşi credincioşi, între care și mulți copii, atât din satul Șerbeștii Vechi, cât şi din comuna Șendreni, unii dintre ei îmbrăcați în portul tradițional românesc. După punerea pietrei de temelie şi fixarea Sfintei Cruci în locul unde se va ridica Sfânta Masă, credincioşii au fost binecuvântaţi de ierarhul locului.
„În zgomotul și în viteza cu care ne deplasăm zilnic la diferite activități este nevoie și de o oază de pace, de liniște, de binecuvântare și de reașezare a noastră pe făgașul normal al vieții, în care să fim în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, pentru o viață frumoasă trăită în armonie și în înțelegere unii cu alții (...). La răscrucea dintre calea Siretului care curge domol spre Dunăre și la accesul din Moldova spre Dunăre și de la Dunăre spre Moldova, s-a așezat pentru cătunul Șerbeștii Vechi, un sătuc ce nu avea biserică, o corabie plutitoare pe uscat pentru cei câteodată încercați de revărsările de ape. Această bisericuță va fi un memorial și pentru cei care în viteza de fiecare zi se vor opri o clipă pentru a se reculege, a se gândi mai mult și a înțelege că biserica este permanent locul păcii, al liniștii, al solidarității și locul unde învățăm să fim unul lângă altul și să trăim mai mult unul pentru altul, căci biserica, și pentru sătucul acesta, în anul închinat satului românesc, este tot un spital spiritual, social și uman ocrotit de Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Sfințit Mucenic Lucian”, a reliefat Înaltpreasfinţia Sa.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios din satele de la Dunăre și s-a rugat pentru odihna sufletelor celor adormiți.
Tot marți, ierarhul și ostenitorii de la Centrul eparhial de la Galați au cinstit icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, care a fost dusă apoi de o delegație a Arhiepiscopiei Dunării de Jos în orașul Slobozia, județul Ialomița, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, care își sărbătorește vineri hramul principal.