După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Piatră de temelie pentru un pavilion muzeal la ASTRA
La intrarea principală în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, s-a oficiat o slujbă de binecuvântare a pietrei de temelie a clădirii noului Pavilion Muzeal Multicultural (PaMM) din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA. Clădirea va fi ridicată în cadrul proiectului „Patrimoniu deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA“, cu o finanţare de 3.500.54 euro.
La ceremonia care a avut loc la Muzeul în Aer Liber al CNM ASTRA, miercuri, 17 septembrie, în cadrul căreia s-a oficiat o slujbă de binecuvântare a pietrei de temelie a clădirii noului Pavilion Muzeal Multicultural (PaMM), au fost prezente mai multe oficialităţi judeţene, între care Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ovidiu Sitterli, prefectul Judeţului Sibiu şi Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu. Investiţia se realizează în cadrul proiectului Patrimoniu deschis, finanţat prin Granturile SEE (Spaţiul Economic European - Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), programul PA 16 / RO 12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural“.
„Construcţia unui nou pavilion dedicat vizitatorilor vine ca urmare a incapacităţii vechiului pavilion de a răspunde nevoii de valorificare adecvată a patrimoniului şi de a face faţă numărului tot mai mare de vizitatori, din cauza condiţiilor limitate de primire şi interacţiune cu publicul, la care se adăuga lipsa posibilităţilor de facilitare a accesului persoanelor cu dizabilităţi. Toate aceste neajunsuri au dus la o insuficientă valorificare şi promovare a valorilor multiculturale ale Muzeului ASTRA“, a spus Ciprian Ştefan, director general al CNM ASTRA.
Finanţare de 3.500.054 euro
Noua clădire va avea la subsol încăperi tehnice, depozitele de patrimoniu şi sălile de expoziţii. La parter se vor afla: biroul de informare şi galeriile de artă populară (expoziţie de artă populară contemporană cu vânzare), un auditorium, spaţii de socializare. Mansarda este amenajată cu scopul de a găzdui birouri pentru personalul muzeului. Pavilionul va deveni funcţional în primăvara anului 2016 şi va pune în valoare patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA, asigurând şi facilităţi adecvate de primire a vizitatorilor muzeelor din Dumbrava Sibiului. Pentru creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, instituţia a primit o finanţare 100% nerambursabilă în valoare de 3.500.054 euro, din care 85% prin granturile SEE 2009-2014, 15% reprezentând contribuţia naţională, conform Adriana Avram, manager de proiect. (Oana Rusu)



.jpg)
