După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pictură înnoită pentru o biserică din Vrancea
Credincioșii parohiei vrâncene Garoafa au trăit duminică, 20 octombrie 2019, un moment de mare bucurie duhovnicească, întrucât pictura Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, restaurată în ultimii doi ani, a fost sfințită. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
După rânduiala de sfințire a picturii prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și stropire cu agheasmă, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul Buzăului și Vrancei a rostit o omilie referitoare la fragmentul evanghelic duminical (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor - Luca 8, 26-39). „Demonizatul vindecat devine pentru noi un exemplu și un dascăl al recunoștinței ce se cuvine lui Dumnezeu. Ne învață cum să procedăm în situații asemănătoare și că numai prin rugăciune și prin puterea lui Dumnezeu putem să ne eliberăm de gândurile rele și viclene care vin de la vrăjmașul”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
În semn de apreciere pentru lucrările realizate la sfântul locaș, părintele paroh Constantin-Ovidiu Chirilă a primit rangul onorific de sachelar.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Garoafa a fost ridicată din temelie între anii 1927 și 1933. În satul Balta Raței, comuna Vânători, se află biserica filială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită după Primul Război Mondial.



.jpg)
