Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pictura restaurată este o chemare la înnoirea vieţii noastre
Pictura bisericii Parohiei Copăcenii de Jos, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, din Protopopiatul Ilfov Sud, a fost resfinţită ieri, 22 septembrie, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Slujba a avut loc după Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Evenimentul de ieri a constituit pentru credincioşii din Copăcenii de Jos o binemeritată cunună pentru toate eforturile pe care le-au depus, începând din anul 2007, pentru curăţirea şi înfrumuseţarea veşmântului pictat al lăcaşului de cult în care îşi înalţă rugăciunile către Dumnezeu în fiecare duminică şi sărbătoare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat, cu acest prilej, pe părintele paroh Cristian Toma Lovişteanu şi pe membrii comunităţii parohiale, subliniind faptul că restaurarea picturii unei biserici nu este un simplu act tehnic, ci este o lucrare cu profunde implicaţii duhovniceşti: „Frumuseţea picturii ne arată că, în biserică, cerul, Dumnezeu cu sfinţii Săi, coboară pe pământ, ca pe noi pământenii să ne ridice la ceruri duhovniceşte. Aici, în biserică, ne întâlnim cu Preasfânta Treime, cu Maica Domnului, cu Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii Mucenici şi cu sfinţii din toate timpurile şi din toate locurile uniţi în aceeaşi credinţă ortodoxă şi în acelaşi har al Sfântului Duh. Este un prilej de mare bucurie când se zideşte o biserică, dar şi când se restaurează şi când se curăţeşte pictura ei. Pictura curăţită de fum, de praf şi de zgură este o chemare la înnoirea şi înfrumuseţarea vieţii noastre. Trebuie, foarte adesea, să curăţim prin Pocăinţă şi prin Împărtăşanie sufletul şi trupul de rugina, de praful şi de fumul păcatelor şi atunci redevenim biserică sfinţită, redevenim chip al lui Dumnezeu, în care se vede frumuseţea Lui în oamenii evlavioşi şi smeriţi, harnici şi darnici“.
La sfârşitul slujbei de sfinţire, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Cristian Toma Lovişteanu şi i-a acordat Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru clerici fostului paroh al bisericii din Copăcenii de Jos, părintelui Lică Lepădatu, în prezent paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa din Protopopiatul I Capitală. De asemenea, Preafericirea Sa a acordat mai multe distincţii celor care au sprijinit lucrările de restaurare a picturii şi de înfrumuseţare a bisericii. Astfel, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ pentru mireni a fost acordat domnului Marin Ionuţ, primarul comunei Copăceni, judeţul, Ilfov; domnului Cornel Ene şi doamnei Valerica Grigore. Diploma omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost acordată următoarelor persoane: Dumitru Bădescu, Ion Vasile, Nicolae Berceanu, Ion Drăguşin, Ionel Tănăsuică, Călin F. Ion Cioiu, Viorel Brenciuc, Marin Mihalache, Eugeniu Mihai, Marian Stoian şi Tania-Monica Pop. Tot cu acest prilej, Roxana Horju, pictorul-restaurator al picturii bisericii parohiale, a primit Diploma de vrednicie cu chipul Maicii Domnului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai dăruit un Antimis nou, o Evanghelie, o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi liturgice pentru altarul bisericii, iar pentru biblioteca parohială a dăruit un set de cărţi teologice. De asemenea, Preafericirea Sa a primit din partea comunităţii parohiale o icoană cu chipul Sfântului Prooroc Daniel, iar Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a primit o icoană cu Sfinţii Trei Ierarhi.
Tot ieri, Patriarhul Bisericii noastre a mai vizitat şi biserica Parohiei „Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir“ – Copăceni Mănăstirea din Protopopiatul Ilfov Sud, unde i-a binecuvântat pe credincioşii păstoriţi de părintele Gheorghe Anghel şi a dăruit mai multe cărţi liturgice şi teologice spre folosul sufletesc al enoriaşilor.