Pioase omagii aduse părintelui Nichifor Todor

Praznicul "Buna Vestire" din acest an a fost o sărbătoare îndoliată pentru preoţimea sibiană şi pentru credincioşii din cetatea transilvană. Un vrednic slujitor al sfântului altar, un ales păstor de suflete, ctitor al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" în vremuri de restrişte, părinte duhovnicesc al preoţilor sibieni în funcţia de protopop, părintele Nichifor Todor a condus ca nimeni altul întreaga suflare sibiană pe cărările mântuirii.

Cei 96 de ani închinaţi lui Hristos au făcut din părintele Nichifor Todor un sfânt în viaţă, un slujitor al Domnului care a sădit mereu lumină în sufletele celor din jur şi care a ştiut cu blândeţea şi optimismul specifice oamenilor aleşi să facă din simpli credincioşi adevăraţi casnici ai lui Dumnezeu.

Sutele de ucenici şi apropiaţi care au venit să-şi ia rămas-bun de la trimisul lui Dumnezeu pe pământ au arătat că mutarea în veşnicie a părintelui Nichifor nu poate şterge amintirile, cuvintele duhovniceşti rostite, rugăciunile şi binecuvântările părintelui, ci mai mult, le înveşniceşte şi le duce ca prinos în faţa tronului treimic.

Găsim de cuviinţă să aşternem în aceste câteva rânduri gândurile pline de iubire, calde şi îndurerate ale ucenicilor şi ale celor care l-au cunoscut pe părintele Nichifor Todor. Impresionanta slujbă de înmormântare a părintelui a fost încununată cu un necrolog rostit de pr. conf. dr. Mircea Ielciu, din care redăm câteva fragmente semnificative.

"Părintele nostru Nichifor, văzându-ne aici, în jurul lui, pe toţi cei care vărsăm o lacrimă la despărţirea vremelnică de el, dacă ne-ar putea spune ceva, cu siguranţă ne-ar spune: "De ce plângeţi? Nu ştiţi că acolo unde merg eu şi primăverile sunt mai frumoase?" Întreaga viaţă a părintelui Nichifor Todor a fost o mărturisire că Dumnezeu există. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor, a ctitorit aici, în această parte a oraşului, această minunată biserică (n.r., Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", unde a avut loc înmormântarea). Şi cu toţii ştim că Biserica este Hristos în mijlocul nostru, este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Iată că datorită înţelepciunii, priceperii, jertfelniciei şi iubirii lui avem această biserică aici. Avem Împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul nostru. El a fost nu numai un preot de vocaţie, un preot de excepţie, ci a fost şi un teolog subtil. Dacă veţi răsfoi paginile "Telegrafului Român" sau ale "Revistei Teologice", veţi întâlni numele părintelui Nichifor ca autor a multe articole teologice. A scris multe cărţi, amintind aici în mod special, lucrarea "Sfânta Liturghie - Marea iubire". Printre dominantele personalităţii lui, la loc de cinste trebuie să punem jertfelnicia. A fost un preot care a sacrificat totul pentru misiunea lui preoţească. Chiar familia şi-a neglijat-o, punându-l mai presus pe Dumnezeu. El a înţeles că preotul este, aşa cum spunea Apostolul Pavel, "slujitorul lui Hristos şi chivernisitorul tainelor lui Dumnezeu". El s-a jertfit pentru fiii lui duhovniceşti, pentru dumneavoastră toţi. Trebuie să-i răspundem la jertfelnicia lui cu recunoştinţă. El v-a iubit pe toţi şi a înţeles că iubirea, aşa cum spunea Sfântul Ioan Scărarul, este "suprema responsabilitate pentru altul" şi s-a simţit responsabil pentru toţi credincioşii lui şi pentru toţi cei pe care i-a cunoscut, ale căror destine s-au intersectat cu propria sa existenţă.

Părintele Nichifor a fost apoi făcător de bucurii. Atât valorăm ca oameni, câtă bucurie facem în jurul nostru. Aceasta este valoarea noastră. Şi părintele a fost un făcător de bucurie. Nu doar un împlinitor de bucurie, ci şi un făcător al bucuriei prin tot ceea ce a făcut pentru Biserică şi pentru noi toţi."

"O paradigmă vie de slujire"

Gândurile frumoase venite de la ucenici şi fii duhovniceşti nu se opresc aici. Redăm în continuare câteva gânduri venite din partea diaconului dr. Ştefan Lucian Toma, consilier secretar al Editurii "Andreiana" a Arhiepiscopiei Sibiului.

"A încerca să te referi la personalitatea complexă a părintelui Nichifor Todor nu e mult spus să afirmi că te găseşti în faţa escaladării unui munte!... Numărându-mă printre cei care îl cunosc pe părintele Nichifor cam de atunci de când au conştiinţa mergerii la biserică alături de părinţi, pot afirma că, pentru generaţia celor aflaţi acum peste 30 de ani, care au crescut în cartierul Vasile Aaron, şi din Sibiu în general, părintele a reprezentat atât în timpul comunismului, cât şi după Revoluţia din decembrie 1989 o paradigmă vie de slujire şi misiune sacerdotală ortodoxă.

Dincolo de valenţa ctitoricească a "lucrului mâinilor lui", prin ridicarea Bisericii "Sfinţii Arhangheli" (Trei Stejari) din Sibiu, o remarcabilă ctitorie voievodală (dacă este să luăm în calcul kitsch-ul ce domină anumite construcţii fie ele chiar şi eclesiale), nu pot să nu-mi aduc aminte ora de religie pe care în anii comunismului părintele Nichifor o ţinea în fiecare seară de duminică în biserică, cu o oră înainte de slujba Vecerniei. Un curaj pilduitor şi o responsabilitate imensă, asumată de un om fraged la trup, însă profund înrădăcinat în ideea de responsabilitate sacerdotală.

Profund în vorbă, capabil să-ţi capteze atenţia, predica părintelui Nichifor însufleţea şi mişca într-un mod cu totul aparte! Cunoscător în profunzime a regulilor tipiconale, erai de multe ori surprins să-l vezi oprind slujba pur şi simplu, pentru că strana a sărit peste o stihiră sau o anumită cântare!... Rigorismul său însă nu a fost "literă care ucide", ci pornire a duhului care-şi dorea să nu se piardă nimic din ceea ce putea îmbogăţi sau zidi pe cineva!...

Abil colaborator al multor mitropoliţi ai Ardealului, începând cu Mitropolitul Nicolae Bălan, căsătorit cu o nepoată a episcopului Policarp Moruşca, primul episcop al românilor ortodocşi din America, părintele Nichifor a lăsat în urmă icoana unui preot cu o vocaţie rar întâlnită, cu un mers cadenţat, mai mult plutind decât atingând pământul, un om legat profund şi de spiritualitatea monahală, pe care a îndrăgit-o!

Faptul că venerabilul părinte Arsenie Boca îi îndemna pe sibieni să nu mai bată drumul până la Mănăstirea Sâmbăta pentru a-l întâlni, ci să-l caute pe părintele Nichifor din Sibiu, ne poate crea o imagine a staturii duhovniceşti a celui ce acum îşi doarme somnul de veci alături de ctitoria sa!"

Scrisoare de la un fiu duhovnicesc

Aveam 16 ani când l-am întâlnit prima dată pe părintele Nichifor. Eram un ateu aşa cum îşi dorea societatea să fiu: combativ, dispus să demonstrez oricui şi oricând că Dumnezeu este o invenţie a preoţilor, prin care omul este dispus să accepte orice şi prin care aceşti preoţi duceau o viaţă de huzur pe spinarea credincioşilor. (...)

La primul cuvânt al părintelui a dispărut toată împotrivirea mea, din omuleţul acesta… radia IUBIRE, lângă el mă simţeam şi eu în sfârşit ajuns "acasă", protejat, nu mai trebuia să stau cu ochii în patru, atent să văd de unde mă va lovi viaţa din nou. Omul acesta străin chiar suferea cu mine toate necazurile mele în timp ce i le povesteam. Nimeni până atunci nu mă crezuse, nici chiar familia mea, că nu sunt eu de vină de toate relele din jurul meu. Nu-mi mai venea să mă despart de acest om şi senzaţia asta a rămas pe tot parcursul vieţii, chiar acum, când sufletul lui s-a înălţat la ceruri, îl simt încă alături.

La sfârşitul "spovedaniei" mele m-a întrebat dacă-i permit să-mi citească câteva rugăciuni. N-am înţeles nimic din aceste rugăciuni, de fapt nici eu nu cred că am ascultat ce citea dumnealui, mă simţeam însă uşurat de o mare povară şi eram… fericit. (...) Minunea s-a produs după ce am ieşit din biserică. Am devenit un om… normal.

Părintele Nichifor a devenit parte din familia mea, din fiinţa mea. La el am alergat când aveam necazuri, l-am bombardat cu scrisori, cu întrebări la care întotdeauna am primit răspuns. Dânsul mi-a botezat ultimul copil şi am ţinut foarte mult la acest lucru, chiar dacă a trebuit să conduc peste 1.500 km pentru botez. Mi-am dorit foarte mult ca pe acest copil să o cheme Maria, dar soţia s-a împotrivit: "Alexandra, şi atât!" aşa că în cele din urmă am cedat. La botez, părintele, fără să fi vorbit cu dânsul, a botezat-o Maria Alexandra!

Unii dintre enoriaşii parohiei, ca şi mine de altfel, îl consideră un sfânt pe părintele Nichifor. Fiecare dintre noi are "dovezile" lui. Cert este că părintele avea mari daruri primite de la Dumnezeu. Lucruri spuse de dânsul cu mulţi ani înainte s-au împlinit aşa cum a spus. Convertirea fiului meu a fost, de exemplu, o astfel de profeţie. (…)Marius Daniel Brabete, Bietigheim, Germania