Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Poartă spre cer pentru credincioşii din Mierag
În Duminica a 4-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost primit cu bucurie duhovnicească de comunitatea de credincioşi formată din 42 de familii, din filia Mierag a Parohiei Tărcăița, Protopopiatul Beiuș, judeţul Bihor.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită și înfrumusețată între anii 2015 şi 2020, copiind, la scară redusă, planul arhitectural al Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Mirăuți din Suceava. Cu prilejul sfințirii locaşului, ierarhul a așezat încă doi ocrotitori, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. După sfinţire, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, apoi a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ce se desprind din minunea vindecării slugii sutașului, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, subliniind credința puternică a sutașului roman. Ierarhul Oradiei a vorbit și despre frumusețea și bogăția teologică și simbolică a slujbei de târnosire a bisericii, un eveniment istoric în viața unei comunități creștine ortodoxe.
„Dacă cea dintâi duminică după Rusalii a fost închinată Tuturor Sfinților, iar cea de-a doua, cinstirii sfinților din bisericile locale, pentru noi, a Sfinților Români, dacă cea de-a treia după Cincizecime a fost dedicată chemării tuturor oamenilor la sfințenie, duminica de astăzi, a patra după Pogorârea Duhului Sfânt, este chemarea la sfințenie a neamurilor pământului, deci și a poporului nostru, care a odrăslit sfinți, amintindu-ne de faptele credinței lor pentru a le urma exemplul”, a arătat Preasfinţitul Părinte Sofronie.
Părintele paroh Eugen Traian Jude şi credincioşii au fost felicitaţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie pentru frumoasa biserică pe care au ridicat-o și au înfrumusețat-o. Apoi, pe parcursul întregii zile, toţi cei prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.



.jpg)
