În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Poetul Mihai Eminescu, comemorat la 169 de ani de la naștere
La împlinirea a 169 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, marți, 15 ianuarie, a fost oficiată o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu și în Catedrala Patriarhală din București. Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită prin evenimente culturale comemorative și la Focșani, Galați și Tulcea.
În capela Cimitirului Bellu, un sobor de preoți care slujesc în cimitirele din București a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului. La finalul slujbei de pomenire, la mormântul lui Mihai Eminescu a fost depusă o coroană de flori din partea Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, în Catedrala Patriarhală, un sobor de preoți și diaconi condus de arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh, a săvârșit, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru cinstirea memoriei poetului Mihai Eminescu.
Eveniment cultural- artistic la Focșani
Pentru a celebra Ziua Culturii Naționale, Asociația Elevilor din județul Vrancea, în parteneriat cu alte organizații și instituții de cultură din județ, a organizat duminică, 13 ianuarie, evenimentul cultural-artistic „Temei și dăinuire în cultura românească”, ajuns la ediția a IV-a. Manifestarea s-a desfășurat pe scena Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, printre organizatori numărându-se și Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” Vrancea, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” și Primăria Municipiului Focșani.
Programul de anul acesta a fost deosebit de variat, cuprinzând atât momente de dramaturgie și poezie, cât și recitaluri de muzică clasică. Momentul dramaturgic „Temei și dăinuire în cultura românească” a dat numele evenimentului și a fost pus în scenă de un grup de adolescenți din cadrul Platformei civice „Împreună”, filiala Bacău. Gabriela Palade și Daria Tofănescu au susținut un recital instrumental de chitară clasică și flaut. Un alt moment special l-a reprezentat recitalul instrumental susținut de pianistul Matei Lăbunț, un tânăr focșănean în vârstă de 14 ani, deosebit de apreciat în țară și în străinătate. Tinerii din cadrul Asociației Elevilor vrânceni au susținut un moment literar-artistic: Scrisori Veronica Micle - Mihai Eminescu; „Lumina de ieri”, de Lucian Blaga; Fragment din „Scrisoarea III”, de Mihai Eminescu. De asemenea, au pus în scenă comedia „Cum să fii iubit de elevi”, scrisă de Nicolae Săcrieru și premiată la Concursul Național de Creație Literară „Ion Luca Caragiale” din București. În deschidere, din partea Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, a vorbit scriitorul Adrian Țiglea, care a evidențiat necesitatea modelelor culturale în educația școlară. Asociația Elevilor din Vrancea a realizat pe scenă, cu această ocazie, și o întâlnire simbolică între o editură și Biblioteca Județeană, invitându-l pe editorul și directorul Editurii Eikon, domnul Valentin Ajder, să dăruiască bibliotecii opera „Instituțiuni filosofice” a preotului Vasile Lucaciu, restituită culturii române prin efortul de diortosire al filosofului Vianu Mureșan. Concluziile evenimentului au fost formulate de eseistul și criticul literar Christian Crăciun, care a vorbit despre „cultura românească în fața intruziunii subculturii în educație”.
Moment omagial la Seminarul Teologic din Galaţi
Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a organizat un eveniment cultural de omagiere a personalității poetului naţional Mihai Eminescu. Programul desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a debutat în capela seminarului, unde elevii şi cadrele didactice au participat la slujba de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu. Tinerii seminarişti din clasele primare au prezentat un program cultural- educaţional dedicat marelui poet român, în care au intonat cântece şi au recitat poezii eminesciene cu referire la Dumnezeu, rugăciune, copilărie şi frumuseţile naturii. Evenimentul a continuat în sala de conferinţe a seminarului gălăţean, unde conf. George Lateş de la Universitatea „Danubius” din Galaţi a rostit un cuvânt de omagiere a poetului naţional Mihai Eminescu. Mai mulţi tineri seminarişti au recitat cele mai cunoscute poezii ale poetului nepereche, după care au avut loc dezbateri libere pe tema vieţii şi operei geniului literaturii româneşti. La final, toţi cei prezenţi au avut privilegiul de a asculta, într-o înregistrare de excepţie a marelui actor Dorel Vişan, câteva dintre poeziile eminesciene reprezentative, după cum ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Tot ieri, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi s-a desfăşurat spectacolul omagial dedicat Zilei Culturii Naţionale - „Eminescu, ziditorul limbii române”, organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi, Consiliul Local şi Primăria Galaţi, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi şi al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. La eveniment au participat reprezentanți ai oficialităţilor locale, oameni de cultură, artişti, scriitori gălăţeni, profesori şi elevi de la şcolile gălăţene.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat ieri la un moment de omagiere a marelui poet național Mihai Eminescu la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, se arată pe episcopiatulcii.ro. În partea a doua a zilei, ierarhul a participat la Simpozionul „Mihai Eminescu, omul deplin al culturii românești”, găzduit de Biblioteca Județeană din Tulcea.