Pomenirea eroilor români din lagărele Alsaciei

În prima duminică după praznicul Înălţării Domnului s-a închegat o frumoasă tradiţie în Europa Occidentală, ca românii să se adune pentru a pomeni eroii neamului românesc ce au murit în lagărele din Alsacia şi Lorena. O asemenea manifestare religioasă a avut loc ieri, la cimitirul de la Soulzmatt, din Alsacia franceză.

După crâncenele lupte duse pe teritoriul românesc în lunile octombrie şi noiembrie 1916, prizonierii români au fost transportaţi cu trenul în lagărele de concentrare din Alsacia şi Lorena. Lipsiţi de hrană şi îngheţaţi de cumplitul frig al zilelor de ianuarie şi februarie ale anului 1917, mare parte dintre ei au murit pe drum. Ceilalţi, supuşi condiţiilor inumane şi relelor tratamente, încât se poate vorbi şi de un proces de exterminare, au trecut şi ei curând la Domnul, aproximativ 150 de prizonieri, iar în timpul primului război aproximativ trei mii de români şi-au pierdut viaţa în Alsacia şi Lorena. La propunerea Comitetului pentru amenajarea şi îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia, la 30 august 1919, oraşul Soulzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre, pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români şi pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român, inaugurat de regele Ferdinand I şi regina Maria la 8 aprilie 1924. Întru cinstea acestor eroi ai neamului românesc, românii din diaspora au hotărât ca în prima duminică după praznicul Înălţării Domnului să se săvârşească slujbe de pomenire. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif al Europei Meridionale şi Occidentale, Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, a fost prezent la cimitirul Soulzmatt din Alsacia. "Este o tradiţie de a sluji Sfânta Litrughie în cimitirul românesc de la Soulzmatt din Alsacia. Istoricii ne spun că în perioada martie - mai au murit aproximativ 150 de români, majoritatea dintre ei înfometaţi până la inaniţie, îngheţaţi de frig şi mistuiţi de dorul după cei de acasă. Adeseori, prizonierii români erau hrăniţi cu colţuri de pâine sau cartofi, aruncaţi de copiii alsacieni. Aceasta este şi motivaţia pentru care întotdeauna simţim că însăşi istoria pe care o respiră aceste locuri ne dă imboldul de a nu rămâne încleştaţi în nepăsare, în negrijă şi neatenţie faţă de trecutul nostru", a declarat Preasfinţia Sa pentru Radio Trinitas.

Soldaţii români făceau slujba îngropării fraţilor lor adormiţi

Mărturii teribile despre calvarul prizonierilor români din lagărele de concentrare germane din Alsacia şi Lorena ne oferă Jean Nouzille ("Le calvar de prisonniers roumains dâAlsace et Lorraine", Bucureşti 1997), care a adunat numeroase mărturii de la cei care au supravieţuit acelor condiţii groaznice. Autorul precizează că soldaţii români purtau uniformă gri albăstruie cu lizieră roşie sau verde la guler, însă cel mai adesea aveau zdrenţe. "Unii dintre ei erau desculţi sau cu picioarele învelite în cârpe. Veşmintele sunt deşirate şi prizonierii sunt adesea nevoiţi să recupereze îmbrăcămintea celor morţi. (…) La început, înmormântările aveau loc duminica. Fiecare sicriu era condus de 4 prizonieri români şi lua drumul capelei pentru a ajunge la locul numit Grienling, la 500 de metri sud de Soulzmatt, pe un teren comunal situat lângă cimitirul satului. Odată groapa săpată, purtătorii făceau un cerc în jurul sicriului sub supravegherea gardienilor. Un soldat român lua cuvântul pentru a recita slujba de îngropăciune şi pentru a vorbi despre viaţa defunctului". Acest fragment este doar o mică parte din cele suferite de prizonierii români.