Pomenirea vrednicilor patriarhi Iustin şi Teoctist

În fiecare clipă suntem datori să aducem prinoase de cinstire înaintaşilor noştri, să ne aducem aminte de ei şi să le fim recunoscători pentru toate cele de care noi ne bucurăm astăzi. Fericiţii întru adormire patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au fost pomeniţi sâmbătă, 28 iulie, la Catedrala patriarhală, întrucât în ziua de 30 iulie se comemorează cinci ani de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist, iar în ziua următoare, 31 iulie, 26 de ani de la trecerea la Domnul a patriarhului Iustin.

Aceşti doi fericiţi întru adormire patriarhi au rămas în conştiinţa Bisericii ca fiind doi patriarhi care s-au străduit din toate puterile lor a se pune în slujba şi propăşirea Bisericii şi a poporului român. Astfel, în semn de recunoştinţă şi mulţumire pentru jertfelniciile lor, slujitori, rude şi credincioşi din Bucureşti, dar şi din ţară au venit la Catedrala patriarhală, unde se află înhumate trupurile lor, pentru a înălţa rugăciuni Preasfintei Treimi, prin slujba Parastasului şi prin înălţarea gândurilor spre Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor adormiţi, precum a reliefat Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de arhimandriţi, ieromonahi şi diaconi, a săvârşit slujba de pomenire a celor doi patriarhi şi a rostit un cuvânt în care a evocat aceste două mari perso-nalităţi ale Bisericii noastre: "Acest moment este un prilej de comemorare, de rugăciune pentru cei plecaţi dintre noi. Însuşi cuvântul παράστασις (parástasis), în limba greacă, înseamnă a simţi pe cineva alături, a vorbi, a te ruga ca şi cum este lângă tine".

După slujba Parastasului, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a evidenţiat câteva date biografice generale ale celor doi fericiţi întru adomire patriarhi ai României, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, arătând că niciodată nu este prea mult să ne aducem aminte de felul cum au trăit şi cum şi-au încheiat viaţa. "Pretutindeni pe unde a trecut, patriarhul Iustin Moisescu s-a remarcat ca o personalitate covârşitoare datorită erudiţiei, culturii sale înalte. A fost un mare cărturar şi un mare poliglot, iar această personalitate covârşitoare era dublată şi de statura sa monumentală şi de sobrietatea pe care o impunea şi celor din jur. Aşa se face că şi-a împlinit cu mult succes îndatoririle sale de păstor pe unde a trecut, la Sibiu, la Iaşi, apoi la Bucureşti. S-a remarcat apoi ca un restaurator al monumentelor istorice, al ctitoriilor voievodale din Moldova, iar ca mitropolit şi patriarh, ca deschizător de drumuri, fiind un foarte bun ambasador al Bisericii Ortodoxe Române în organismele internaţionale bisericeşti, în Consiliul Mondial al Bisericilor, în Conferinţa Bisericilor Europene şi nu numai. În 1956 el a fost acela care a înfiinţat revista "Mitropolia Ardealului", apoi a contribuit foarte mult la dezvoltarea învăţământului şi a culturii în Moldova şi la Bucureşti. Este suficient să amintim doar faptul că a iniţiat traducerea şi publicarea operelor Sfinţilor Părinţi, ca unul care era un foarte bun cunoscător al limbii greceşti vechi, din colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, în care au apărut mai bine de 50 de volume din cele 90 programate. Patriarhul Iustin Moisescu a păstorit în vremuri grele, mai ales în ultimii ani când regimul comunist a luat măsuri dure împotriva Bisericii, hotărând dărâmarea multor lăcaşuri de cult din Bucureşti, fapte care l-au mâhnit profund. De aceea, înainte de vreme, fericitul întru adormire patriarhul Iustin Moisescu a trecut la cele veşnice în 31 iulie 1986 cu această durere în sufletul său, că nu a putut să facă mai mult pentru Biserică, dar a făcut tot ce i-a stat în putinţă, dacă e să ţinem seama de vremurile dure pe care le-a trăit întreg poporul român", a spus Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul.

Pe treptele slujirii creştine

Urmaş în scaunul de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române a fost patriarhul Teoctist, care din copilărie a simţit în sufletul său chemarea lăuntrică de a sluji pe Dumnezeu, îndreptându-şi paşii spre slujirea lui Dumnezeu. Astfel, din cei 92 de ani de viaţă ai patriarhului Teoctist, 72 au fost petrecuţi ca monah, 70 de ani în slujirea sacerdotală, dintre care 57 ca arhiereu, iar 21 de ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. "Asemenea patriarhului Iustin Moisescu, şi patriarhul Teoctist Arăpaşu a trecut prin toate provinciile româneşti: 12 ani la Bucureşti ca episcop-vicar, 11 ani ca episcop la Arad, aproape 5 ani ca mitropolit al Olteniei, după aceea, din 1977 până în 1986, a fost mitropolit al Moldovei, iar apoi cei mai mulţi ani i-a petrecut aici la Bucureşti, în calitatea de patriarh, păstorind vreme îndelungată în regimul greu al opresiunii comuniste, dar şi în condiţii de libertate, când patriarhul Teoctist şi-a simţit chemarea şi mai mult de a sluji Biserica din această demnitate cu tot devotamentul. Şi patriarhului Teoctist Arăpaşu, cel de-al cincilea patriarh, i se datorează faptul că Biserica s-a implicat din nou în viaţa socială, aşa cum o făcuse în perioada interbelică. Este suficient să ne aducem aminte de faptul că s-au înfiinţat mai multe seminarii teologice, s-a introdus ora de religie în învăţământul public, s-a introdus asistenţa religioasă în penitenciare, spitale, unităţi militare, în toate aşezămintele sociale. S-a dat un impuls deosebit învă-ţământului teologic, au fost reînfiinţate multe eparhii noi şi s-au restaurat multe lăcaşuri de cult. Dar, totodată, dacă patriarhul Iustin Moisescu s-a distins prin erudiţie, prin cultură, prin sobrietate, prin această lucrare de restaurare a monumentelor istorice, patriarhul Teoctist s-a distins prin evlavia, prin răbdarea pe care a cultivat-o în cei 72 de ani de vieţuire monahală şi prin mul-tă înţelepciune. A fost iubit de către toţi slujitorii sfintelor altare, de către ierarhi, preoţi, monahi, mai ales de către credincioşi, căci a fost un adevărat părinte căruia noi îi păstrăm vie amintire", a mai spus Preasfinţia Sa.

La finalul cuvântului său, PS Ciprian Câmpineanul a îndemnat credincioşii ca la fiecare participare la Sfânta Liturghie să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna celor adormiţi întru Domnul şi să se roage ca Dumnezeu să aibă grijă întotdeauna de Biserica Sa şi de poporul român.