În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Popas de rugăciune la o mănăstire arădeană
În ziua Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al puterilor cereşti netrupeşti, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor la Mănăstirea Roșia, Protopopiatul Sebiș, județul Arad. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat în fața bisericii de soborul de preoți, obștea monahală de maici, condusă de maica stareță Haritina Cârdei, și mulțimea de pelerini. În continuare, Sfânta Liturghie a fost oficiată de ierarh în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură a vorbit despre „Cinstirea cetelor cerești” (pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: Evr. 2; Lc. 10), arătând că prin imnografia bisericească se reaminteşte misiunea îngerească de păstrare a armoniei lumii, păzirea de duhul răutății și slăvirea lucrării dumnezeiești.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Tuțu Petcuț a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru acest popas duhovnicesc în mijlocul obştii monahale de maici, precum şi tuturor pelerinilor veniţi în număr mare la hramul sfintei mănăstiri.



.jpg)
