Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Popas duhovnicesc la mănăstirea vâlceană Dintr‑un Lemn
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a aflat duminică, 8 septembrie 2024, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Dintr-un Lemn, județul Vâlcea, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în noua biserică a așezământului monahal și a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii „Nașterea Maicii Domnului”. „Prăznuim astăzi Nașterea Împărătesei cerului și a pământului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, câștigată de la Dumnezeu de Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Sfântul Ioan Damaschin afirmă că «ușile cele sterpe se deschid și dumnezeiasca Ușă, cea feciorească, răsare, din care și prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume», pentru ca pe om să-l ridice către dumnezeieștile lăcașuri. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost învrednicită să fie ușă a Luminii și izvor al Vieţii, vasul sfințit în care avea să Se sălășluiască Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Care pe toate le-a zidit. Pentru aceasta, s-a îmbrăcat în buna-cuviință a faptelor bune și s-a împodobit cu darul Duhului, a cărui slavă este înlăuntrul ei. Preacurata Fecioară, prin care S-a întrupat Mântuitorul Hristos, a fost scara pe care Dumnezeu S-a coborât pe pământ și a devenit pentru noi puntea pe care urcăm la cer”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Biserica nouă este închinată Cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Grabnic-Ajutătoarea” și Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și a fost construită între anii 2008 și 2022, pentru a proteja biserica monument istoric, ctitoria voievodului Matei Basarab.



.jpg)
