Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
„Populaţia are dreptul la arhitectură şi peisaj de calitate“
▲ Membrii Ordinului Arhitecţilor din România au tras un semnal de alarmă cu privire la ritmul haotic al dezvoltării imobiliare din ţara noastră ▲ „Afacerea imobiliară făcută cu brutalitate distruge foarte multe alte lucruri, iar aceste pierderi ajung, în timp, mai mari decât câştigurile. Populaţia are dreptul la arhitectură şi peisaj de calitate, aşa cum are dreptul la justiţie şi la sănătate“, a spus preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Şerban Sturdza ▲
Consiliul Naţional Extraordinar al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) a tras un semnal de alarmă, prin intermediul unei declaraţii adoptate, sâmbătă, la Cluj-Napoca, privind situaţia gravă a urbanismului din România. „Declaraţia de la Cluj face un apel la toţi actorii urbani implicaţi în evoluţia şi transformarea oraşelor, a mediului rural şi peisajelor româneşti. Are un caracter reflexiv intern, în ceea ce îi priveşte pe arhitecţi, pe urbanişti şi modalitatea în care ei ar trebui să reacţioneze la realitatea zilnică“, a declarat preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza. Şeful OAR a subliniat faptul că situaţia urbanismului din România „este una foarte gravă“, fiind necesare măsuri urgente, inclusiv legislative. „Urbanismul este un fenomen care cuprinde multe straturi ale populaţiei şi ştim că investiţia nu reprezintă decât o componentă. Afacerea imobiliară făcută cu brutalitate, e adevărat, construieşte, dar în acelaşi timp distruge foarte multe alte lucruri. Iar aceste pierderi ajung, în timp, mai mari decât câştigurile. Este o chestiune de responsabilitate“, a subliniat Sturdza. Preşedintele OAR Transilvania, Şerban Ţigănaş, a declarat că actuala legislaţie din urbanism ar trebui corectată printr-o serie de modificări legislative. „Actuala legislaţie este extrem de criticată, în sensul lipsei unor instrumente de aplicare şi a unor explicitări care au permis derogări. Anumite puncte care au dus la derapări ar trebui fixate în legislaţie ca fiind inadmisibile. Ar trebui să nu se admită derogări de la o planificare existentă, ar trebui să nu se permită construirea pe terenuri neviabilizate, adică întâi să vină oraşul, şi apoi construcţiile“, a subliniat Ţigănaş. Dezvoltarea fără reguli face ca oraşele româneşti să arate haotic În declaraţia adoptată de arhitecţi la Cluj se devoalează public o serie de carenţe, care fac ca oraşele româneşti să meargă într-o direcţie antieuropeană. „Există dezvoltare, dar şi foarte mult haos, derivă şi puţină planificare urbană“, a precizat preşedintele OAR. El a dat exemplul oraşului Sinaia, unde arhitecţii au decis să se implice pentru ca lucrurile să nu derapeze. „Considerăm că toate autorităţile statului ar trebui să se implice în realităţile periculoase care se petrec la Sinaia, iar, pentru ca astfel de lucruri să nu se întâmple în continuare în ţară, atragem atenţia, prin intermediul acestei declaraţii, că este momentul să conştientizăm, să facem o altă legislaţie şi să ne racordăm la ceea ce înseamnă oraş european. Populaţia are dreptul la arhitectură şi peisaj, aşa cum are dreptul la justiţie şi la sănătate, iar responsabilitatea aparţine statului român“, a spus preşedintele ordinului arhitecţilor. Declaraţia de la Cluj a fost adoptată de cei peste o sută de arhitecţi care au participat la dezbaterea publică cu tema „SOS. Dezvoltarea urbană românească. Măsuri pentru o altă calitate a vieţii şi a spaţiului“.