Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Porţi deschise la Facultatea de Teologie Ortodoxă
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi-a deschis, ieri, porţile tuturor celor interesaţi de oferta educaţională a acestei instituții de învățământ. Printre cei prezenți s-au aflat şi elevele de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Filofteia”-Pasărea, care au vizitat Secţiile Asistenţă Socială şi Artă Sacră ale facultății bucureștene de teologie.
Este deja o tradiţie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti ca în luna mai să fie o zi în care persoanele interesate să urmeze cursurile facultăţii să o viziteze pentru a-i afla oferta educaţională.
„Am avut mai multe vizite, printre care şi cea a elevelor de la Seminarul «Sfânta Filofteia»-Pasărea, care au dorit să vadă mai cu seamă Secţia Asistenţă Socială. De aceea le-am dus la un seminar, unde o doamnă profesoară le-a vorbit despre ceea ce li se oferă în acest sens şi, de asemenea, au fost foarte interesate de atelierele noastre de artă sacră”, a spus pr. lect. dr. Marian Vild, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din București.
Tinerii au mers şi la atelierele de la Artă Sacră, unde au urmărit executarea a diferite tehnici: fresco, pictură pe lemn şi mozaic.
„Noi sperăm ca aceste tinere care sunt iniţiate deja în teologie, deoarece au făcut seminarul, să vină la facultate şi să urmeze cursurile noastre pentru a fi de folos vieţii Bisericii. A ajuta pe celălalt ţine foarte mult de partea spirituală, în acest sens se consideră că spaţiul eclesial este un cadru mult mai potrivit pentru a ajuta pe aproapele”, a mai spus părintele Marian Vild.
„Îmi doresc foarte mult să vin la Facultatea de Teologie, la Restaurare pictură. Am fost atrasă încă de mică de pictură şi desen, dar pe parcurs am progresat cu ajutorul profesorilor şi îmi doresc ca anul acesta să urmez acest domeniu. Vizita m-a motivat şi mai mult să aleg această ramură. Dintre toate tehnicile pe care le-am văzut astăzi, cea mai interesantă şi complexă mi s-a părut a fi mozaicul. Mozaicul este mult mai complex, iar etapele prin care trebuie să treacă studenţii sunt foarte grele, pentru ca în final să ajungă la imaginea completă şi complexă a lucrării”, a spus una dintre elevele de la Seminarul Teologic „Sfânta Filofteia”-Pasărea.
La finalul vizitei, grupul de eleve a fost dus în paraclisul Facultăţii de Teologie, Biserica „Sfânta Ecaterina”, unde părintele profesor Georgian Păunoiu le-a spus un cuvânt de încurajare cu prilejul vizitei lor în capela studenților teologi.