În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Postul este un act tainic, un act de smerenie”
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioşii din localitatea Şaroşul pe Târnave, judeţul Sibiu, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica „Înălţarea Domnului” din Şaroşul pe Târnave, a săvârşit Sfânta Liturghie în acest lăcaş de cult, iar la final a sfinţit capela mortuară ridicată în apropierea bisericii.
Lăcaşul de rugăciune a fost renovat în ultimii ani, prin eforturile comunităţii păstorite de preotul Vichente-Ovidiu Dăngulea, cu sprijinul binefăcătorilor şi al Primăriei oraşului Dumbrăveni. La interior, a fost curăţată şi reintegrată pictura, s-au schimbat pardoseala, mobilierul şi uşile de la catapeteasmă, iar la exterior s-au făcut lucrări de drenaj şi de înfrumuseţare. Tot cu sprijinul comunităţii şi al autorităţilor locale, s-a construit şi capela mortuară din apropierea bisericii.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cristian Paul Boeru a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre pregătirea pentru Postul Mare: „Evanghelia din această duminică dinaintea începerii Postului Mare ne aminteşte trei porunci. Prima dintre ele este cea a iertării, un suport al rugăciunii pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nouă, rugăciunea «Tatăl nostru», pe care o rostim mereu şi în care punem condiţia lui Dumnezeu de a ne ierta greşelile noastre, aşa cum iertăm şi noi greşiţilor noştri. A doua poruncă se referă la modul în care noi vom posti. Intrăm acum în post, iar Evanghelia ne arată că postul este un act tainic, un act de smerenie, de jertfă, un act făcut înaintea lui Dumnezeu, nu ca să fim lăudaţi de oameni. A treia poruncă se referă la fapta cea bună. Înainte de a fi conştienţi că postul este un act voluntar, un act al libertăţii noastre, trebuie să ştim că postul, pentru ca să fie primit, trebuie să fie o taină a noastră. Asta nu înseamnă că în familie ne ascundem când postim. Posteşte întreaga casă, întreaga familie”.
Preotul Vichente-Ovidiu Dăngulea a fost hirotesit iconom stavrofor, iar după slujba de sfinţire a capelei mortuare, ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohial, autorităţilor centrale şi locale care au sprijinit acest proiect, precum şi mai multor binefăcători.