Postul - poruncă divină şi recomandare medicală

Ultimele date şi statistici medicale vorbesc despre obezitate ca despre o epidemie ce afectează întreaga lume şi, în mod deosebit, ţările aşa-zise „civilizate“ sau „puternic industrializate“, iar România ocupă în acest clasament negativ locul trei în Europa. În ţara noastră, 20% din populaţie este obeză clinic, 57% este supraponderală, incidenţa obezităţii la copii a crescut de 5 ori, peste 50% din populaţia ţării consumă alimente de calitate nutritivă medie sau inferioară, iar, ca urmare - creşterea alarmantă a formelor de cancer digestiv şi un trist loc întâi în Europa la bolile cardiovasculare, în care alimentaţia joacă un rol important. Într-o societate de consum, omul este preocupat de actul în sine al consumului, dar arareori sau prea târziu îşi pune problema alimentaţiei sale şi a influenţei acesteia asupra stării sale generale fizice şi psihice. Astfel, s-a ajuns să se vorbească despre noi concepte, precum „fast-food“, adică alimentaţia în grabă, sau, chiar, mai nou, „slow-food“, „junk-food“ - alimentaţia foarte gustoasă, dar cu o valoare nutritivă scăzută şi chiar nesănătoasă.

Aceleaşi izvoare medicale au demonstrat, după cercetări de aproape 50 de ani, că majoritatea bolilor cunoscute îşi are originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectă. Se apreciază că 35-80% din formele de cancer ale omului modern îşi au originea în proastele sale obiceiuri alimentare şi în alimentaţia sa defectuoasă. Organizaţia Mondială a sănătăţii consideră, spre exemplu, că, în cauzalitatea bolilor, factorii de risc şi proporţiile lor sunt următoarele: 10% - condiţiile sociale, 8% - condiţii medicale, 7% - modificări climatice sau factori de mediu, 15% - factori ereditari, 60% sau chiar mai mult - stilul de viaţă.

Dintre formele de cancer, în lume, pe primul loc se află cancerul de colon, socotit o boală a proastei alimentaţii, urmat de cel de col uterin şi cel de prostată.

În anul 2008, România s-a situat pe locul al doilea în Europa la vânzările din hipermarketuri, după Franţa şi mult înaintea Spaniei sau Germaniei, avânt temperat de criza economică. Astăzi, psihiatrii vorbesc despre oniomania sau boala cumpărăturilor şi, în absenţa ei, despre forme foarte stranii ale unor depresii de non-shopping.

O butadă actuală spune că, de multe ori, „omul îşi sapă mormântul cu furculiţa şi cuţitul“. Jean Anthelme Brillat-Savarin zicea: „Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti“. Pe de altă parte, Hipocrate recomanda: „Alimentele să vă fie medicamente, iar medicamentele să vă fie alimente“, iar, în spaţiul ortodox, Sfântul Maxim Mărturisitorul considera alimentele „bune şi tămăduitoare“, iar recomandarea lui era: „Să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca“.

Se vorbeşte astăzi tot mai mult despre despre hrana vie, hrana naturală, eco sau bio, ca o alternativă la un stil de alimentaţie bazat pe abuzul de proteine animale, OMG (acele organisme modificate genetic), E-uri, aditivi, coloranţi şi conservanţi, toate cu influenţă nefastă asupra sănătăţii umane.

Medici renumiţi redescoperă şi recomandă beneficiile postului ortodox, înţelepciunea şi discernământul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte practicarea acestuia, ca mijloc de păstrare sau redobândire a sănătăţii fizice şi duhovniceşti.

Ideea fundamentală privind postul, această disciplină şi pedagogie a trupului şi a sufletului, este aceea că nu postul, înfrânarea, privegherea sau lepădarea ar fi desăvârşirea în sine. Ele sunt doar uneltele sau mijloacele care conduc spre aceasta, uneltele desăvârşirii care ne ajută să dobândim iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Iar acei care se nevoiesc nu se cade să se fălească, ci să aştepte, cu credinţă în Dumnezeu, roadele postului.

Postul şi înfrânarea - esenţa sa - au o valoare capitală în viaţa noastră duhovnicească, întrucât nu putem face nici un fel de progres duhovnicesc fără disciplinarea vieţii noastre, atât cea trupească, cât şi sufletească. Postul, însoţit de dreapta socoteală şi împreunat cu priveghere şi rugăciune, lacrimi de pocăinţă şi smerenie, dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, „face pe cel ce se nevoieşte cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii“ (Sf. Simeon Noul Teolog). Iar pe cel ajuns la aceasta, postul îl conduce la pacea duhului şi îl uneşte prin dragoste cu Dumnezeu.

Să postim nu doar cu trupul nostru şi cu simţurile - tentaculele prin care experimentăm lumea exterioară -, ci să postim şi lăuntric, pentru ca trupul şi sufletul nostru, curăţite, să fie oglindă a purităţii şi delicateţei noastre interioare, a candorii şi suavităţii vieţii noastre duhovniceşti. Prin post trăim autentic şi tot mai deplin frumuseţea acestei vieţi, experiem tot mai conştient bogăţia inepuizabilă a împărăţiei lăuntrice şi împărtăşim şi altora raze sau sclipiri din frumuseţea ei inepuizabilă.

Postul sufletesc presupune şi abţinerea de la multa vorbire (poliloghia), de la clevetire, bârfire, judecarea şi osândirea aproapelui, mustrarea lui. Este o lecţie a iubirii depline şi a formelor ei culminante: iertarea şi dăruirea.