Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Pr. Constantin Necula: „Adevărata bogăţie este să ştii că eşti în mâna lui Dumnezeu”
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit duminica, 28 noiembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Oaspetele credincioşilor din catedrala băimăreană a fost pr. Constantin Necula, care a rostit cuvântul de învăţătură.
Pr. conf. dr. Constantin Necula, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, s-a referit la copiii prezenţi în Evanghelia Mântuitorului, pe care îi oferă drept pildă pentru curăţenia lor sufletească şi comportamentul lor, al căror exemplu trebuie să fie urmat. De asemenea, s-a referit la Pilda dregătorului bogat din Duminica a 30-a după Rusalii.
„Diferenţa între milostenie şi milă este că milostenia se termină, iar mila niciodată, pentru că mila este a lui Dumnezeu (…) Adevărata bogăţie este să ştii că eşti în mâna lui Dumnezeu şi că ea, mâna lui Dumnezeu, este arătătoarea Împărăţiei lui Dumnezeu. E frumoasă Evanghelia de azi, dar eu cred că trebuie să mergem acasă toţi să medităm. Vinde! Împarte! Urmează-Mi! A vinde înseamnă să ai credinţă că nu mori de foame. A împărţi, să ai nădejde că ai pus în mâinile care vor împărţi darul tău, iar a-L urma înseamnă dragoste. Desăvârşită dragoste. Nicio virtute din cele pe care Domnul Hristos ni le-a lăsat pentru mântuire nu ţine de azi pe mâine! Ori suntem ai lui Hristos cu totul mereu, ori nu suntem ai lui Hristos niciodată. Adevărata bogăţie este că ne avem unii pe alţii. Că ne iubim unii pe alţii. Că ne mărturisim dragostea unii faţă de alţii şi că uneori coborâm în biserică să ne înălţăm prin ea în Împărăţia lui Dumnezeu! Adevărata bogăţie este că din când în când tata ne sună şi ne întreabă ce facem, că noi uităm. Adevărata bogăţie este să te întrebi şi să ştii că dincolo de orice viaţă pe care o avem în faţa ochilor noştri e Dumnezeu, Care este mai mult decât viaţă! E mai mult decât bun! E mai mult decât bine! E singurul sens al existenţei în Împărăţia lui Dumnezeu! Ce spune Domnul Hristos este exact prima propoziţie pe care o preia de la Sfântul Ioan Botezătorul: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! Iar ca să intraţi în Împărăţia Cerurilor, nu de la bogaţi aveţi nevoie de cursuri. Duceţi-vă la cei mai săraci dintre voi, copiii, care n-au nimic şi, totuşi, au totul”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de prof. Cosmin Lauran şi Paula Simionca.
Expoziţie dedicată Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian
Prof. dr. Rodica Pop a organizat, în Sala bizantină „Justinian Arhiepiscopul” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, cu elevii de la Şcoala „Nicolae Iorga” din Baia Mare şi alte şcoli din municipiu şi din judeţ, expoziţia de artă plastică „Tinerii şi Justinian - Gânduri de iubire”, în cadrul Proiectului de tineret „Centenarul Justinian Arhiepiscopul 1921-2921”, în care expun 50 de elevi: 37 de la Şcoala „Nicolae Iorga”, 17 de la Şcoala „Vasile Lucaciu” din Şişeşti şi 6 elevi de la Fundaţia „Copiii pentru copii, copiii păcii”. Expoziţia a fost vernisată şi vizitată, după Sfânta Liturghie, de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
În cuvintele de mulţumire pentru slujire şi cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin l-a numit pe părintele Constantin Necula „un fel de apostol al tinerilor”, pentru că este accesibil lor şi vorbeşte pe înţelesul tuturor şi i-a oferit Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, întemeietorul Mănăstirii Rohia, care este o Cruce cu elemente din porţile maramureşene, precum şi câteva cărţi.
Prof. dr. Rodica Pop a primit din partea ierarhului Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, cu ocazia centenarului naşterii marelui ierarh.