Praznic de suflet în Cetatea Băniei

Credincioşii din Craiova îl serbează astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul oraşului şi al Catedralei mitropolitane. În decursul timpului, personalitatea Sfântului Mare Mucenic s-a imprimat ca un blazon în viaţa spirituală a urbei, constituindu-se în mod evident ca reper incontestabil pentru oltenii de ieri şi de astăzi.

Dacă ar fi să alegem în calendarul nostru bisericesc o zi care să definească, în cel mai evident mod cu putinţă, identitatea spirituală a binecredincioşilor creştini din pământul Olteniei, aceasta ar fi cu siguranţă sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Personalitatea sa a brăzdat timpul, păstrând statornic unitatea de credinţă, identitate şi cultură aici, în pământul "vechilor cazanii". Astăzi, la ceas de prăznuire, mii de olteni trec pragul Catedralei mitropolitane din Craiova pentru a aduce prinos de rugăciune celui care a purtat credinţa ca pe o flamură în negura întunecatelor persecuţii. Îmbrăcat în haină ostăşească, Sfântul Dimitrie se arată ca exemplu permanent de statornicie şi perseverenţă în apărarea adevărului Scripturii. Chipul său, zugrăvit pe frontonul sfântului lăcaş de închinare, veghează părinteşte asupra celor care cu credinţă şi cu dragoste vin să se închine în Biserica lui Hristos.

Moştenirea Sfântului Dimitrie peste veacuri, la olteni

Prin poziţia socială de care a dispus în perioada vieţuirii sale pământeşti, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost socotit de istorici cu posibilitatea de a ajunge chiar printre primele zece personalităţi din conducerea Imperiului Roman. Iubirea de Hristos a fost însă mult mai puternică şi, renunţând la toate acestea, el L-a slujit pe Dumnezeu până la sacrificiu. Exemplul său a adus convertirea unei mase imense de oameni. Martirizarea sa a fortificat temelia Sfintei Biserici în timpul persecuţiilor lui Nero şi Diocleţian.

Mort pentru cei necredincioşi, Sfântul Dimitrie a rămas permanent viu în viaţa Bisericii pe care nu a încetat să o slujească. În jurul locului său de jertfă se adunau deseori numeroşi cetăţeni romani şi chiar oameni din jurul imperiului pentru a-l cinsti. În timpul marilor prigoane, cei apăsaţi au găsit la moaştele sale întărire. De la Tesalonic, mii de pelerini din toată Europa duceau cu dânşii diverse suveniruri pe care mai apoi le aşezau la loc de cinste în oraşele lor. Toate aceste lucruri s-au constituit ca o punte peste veacuri, ca un liant istoric şi spiritual care a traversat timpul până în zilele noastre. În acest sens, marele om politic şi de cultură Gheorghe Brătianu vorbeşte despre urmaşii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ca mesageri ai tradiţiilor legate de cultul acestuia pe teritoriul ţării noastre, la nord de Dunăre. Fără îndoială că din rândul lor s-au desprins şi ctitorii Catedralei mitropolitane din Craiova. În acest sens stau drept dovadă câteva amforidioane din secolele VIII-X, pe care le-a identificat foarte bine marele istoric şi preot Dumitru Bălaşa.

După lupta de la Rovine (octombrie 1395), care a avut loc foarte aproape de oraşul Craiova, Mircea cel Bătrân a hotărât să ridice o biserică din lemn, la temelia căreia să aşeze toate oasele martirilor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei strămoşeşti. Astfel a luat fiinţă biserica Mănăstirii Jitianu, căreia i s-a dat ca hram "Sfântul Dumitru". Trebuie ştiut că vechea Bănie s-a construit în jurul a trei importante centre spirituale, toate puse sub oblăduirea sfântului mucenic: vechea Biserică "Sfântul Ioan Sebastian", actuala Catedrală mitropolitană şi biserica Mănăstirii Jitianu.

Catedrala Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Între aceste trei lăcaşuri de închinare, Catedrala Sfântului Dimitrie s-a evidenţiat ca element-cheie în dezvoltarea şi fixarea Ortodoxiei olteneşti, fiind cel mai vechi lăcaş de închinare din Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că "biserica veche "Sfântul Dumitru" din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-IX". Poziţia strategică pe care a fost aşezată şi ţinuta ei grandioasă fac din ea un adevărat turn de apărare a oraşului. Păstrarea şi perpetuarea stilului bizantin al secolelor X-XV de către boierii craioveşti şi ulterior de voievodul Matei Basarab l-au determinat pe istoricul P. Constantinescu Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o şi de marea victorie împotriva otomanilor de la Rovine.