După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Praznic împărătesc la Marea Nordului
Marţi, 6 ianuarie, de praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica românească din oraşul Göteborg, Suedia. În cadrul Sfintei Liturghii, s-a organizat o procesiune, cu prapori şi icoane, în apropierea bisericii, pe ţărmul Mării Nordului, unde credincioşii au fost binecuvântaţi cu Agheasma Mare. Potrivit tradiţiei ortodoxe, arhiereul a aruncat Sfânta Cruce în apă, fiind ridicată de George Bumbar, unul dintre cei şase tineri care au intrat în apa mării pentru aducerea Sfintei Cruci. Fiecare dintre cei şase voluntari care au împlinit această frumoasă rânduială de a intra „în repejunile Iordanului scandinav“ a primit din partea Preasfinţitului Macarie mai multe daruri.
Ierarhul a arătat că aruncarea şi scoaterea crucii din apă la praznicul Botezului Domnului semnifică intrarea şi ieşirea lui Hristos din apa Iordanului, pe care o sfinţeşte cu propriul Său trup. „Apa fiind seva universului şi a tuturor elementelor cosmice, întregul univers primeşte sfinţirea, după cum arată una dintre cântările praznicului: Hristos S-a botezat, El iese din apă şi odată cu El, purifică lumea întreagă. Prin puterea credinţei, a iubirii şi evlaviei lor, cei care au intrat în apa mării pentru a ridica Crucea de Bobotează simbolizează intrarea Apostolului Petru în Marea învolburată a Galileii pentru a se atinge de Hristos, Izvorul sfinţirii şi al bucuriei“, a mai spus Episcopul românilor din Europa de Nord.
În după-amiaza sărbătorii Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a vizitat în Göteborg mai mulţi enoriaşi foarte bolnavi, aflaţi în spital sau la domiciliul lor, pe care i-a binecuvântat cu Agheasmă Mare.



.jpg)
