Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Praznicul Facultăţii de Teologie din Craiova

Praznicul Facultăţii de Teologie din Craiova

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 01 Feb 2015

Sfinţii Trei Ierarhi au fost serbaţi în chip deosebit de profesorii, studenţii, ostenitorii şi binefăcătorii Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei. La ceas de praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de membrii Sinodului mitropolitan şi de un ales sobor de preoţi şi diaconi, la altarul Paraclisului „Maica Precista“-Dudu din Craiova.

Sărbătoarea Facultăţii de Teologie din Craiova a început din seara zilei de joi, 29 ianuarie, când soborul părinţilor profesori, în frunte cu pr. prof. dr. Ştefan Reşceanu, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie. A doua zi, vineri, 30 ianuarie, în mijlocul celor câteva sute de studenţi şi credincioşi craioveni au poposit: IPS Părinte Mitropolit Irineu, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie a rostit un cuvânt de învăţătură, evocând pilda de învăţătură şi viaţă a Sfinţilor Trei Ierarhi. La finele slujbei, IPS Părinte Mitropolit Irineu a ridicat la rangul de iconom stavrofor pe părinţii profesori conf. dr. Nicolae Răzvan Stan şi lect. dr. Adrian Boldişor. De asemenea, diac. conf. dr. Gelu Călina a fost ridicat la rangul de arhidiacon.

Bilanţul activităţilor didactice şi academice pe anul 2014

Evenimentele festive prilejuite de serbarea celor trei sfinţi ocrotitori au continuat la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Aici, în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu“, pr. lect. dr. Adrian Ivan, directorul Departamentului de Teologie, a prezentat în faţa invitaţilor bilanţul activităţii didactice şi academice din anul 2014.  În acest sens, pr. dr. Adrian Ivan a menţionat că în anul universitar 2013-2014, procesul de învăţământ în cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova a fost structurat pe 3 cicluri: studii universitare de licenţă, studii universitare de master şi studii doctorale. În cadrul studiilor universitare de master au funcţionat 2 specializări: „Misiune şi pastoraţie“ şi „Comunicarea socială a Bisericii“. În cadrul Şcolii Doctorale au funcţionat un conducător de doctorat şi o specializare: Teologie dogmatică. Toate domeniile şi specializările facultăţii sunt acreditate să funcţioneze sau prezintă autorizaţie de funcţionare din partea Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică. Efectivul total de studenţi, masteranzi şi doctoranzi în 2013-2014 a fost de  537. De asemenea, în anul universitar 2013-2014 au fost acordate 4 titluri de doctor în teologie. Din lista manifestărilor ştiinţifice au făcut parte: Simpozion Naţional Studenţesc cu temele „Sfinţii Brâncoveni şi moştenirea lor peste veacuri“ şi „Taina Sfintei Împărtăşanii, fundament al comuniunii neîntrerupte cu Hristos“ (25-27 mai 2014); Simpozionul Naţional „Educaţie şi Spiritualitate“ (7-8 iunie 2014), în parteneriat cu Departamentul de pregătire a personalului didactic al Universităţii din Craiova; Simpozionul Internaţional „Paradigma demnităţii umane în abordarea teologică, filosofică şi juridică. Aspecte teoretice şi practice“, în colaborare cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

Între lucrările publicate de profesorii Facultăţii de Teologie din Craiova în anul 2014 au fost amintite: IPS Dr.  Irineu Popa, „Ca toate să fie iarăşi reunite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ“; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, „Pastorale la Naşterea şi Învierea Domnului“, vol. I; Picu Ocoleanu, „Sophia Parthenos“; pr. dr. Ion Reşceanu, „Familia în Vechiul Testament”; pr. dr. Ion Sorin Bora, „Cei Şaptezeci de ucenici“; volumul „The Christian Paradigm of a United Europe. The Historical and Religious Dimension of the Reign of Saint Constantine the Great and his Present Reception“; volumul „Teologie şi slujire pastorală în viaţa şi opera mitropoliţilor Firmilian Marin şi Nestor Vornicescu“; volumul „Educaţie şi spiritualitate“. Toate lucrările amintite au fost publicate la Editura Mitropolia Olteniei.

În continuare, pr. lect. dr. Ion Reşceanu a susţinut în faţa celor prezenţi o cuvântare de laudă, în cinstea sfinţilor ocrotitori. Ultima parte a evenimentului a fost încununată de acordurile corului facultăţii, dirijat de arhid. lect. dr. Adrian Maziliţa.

„Învăţământul nostru are menirea de a pregăti slujitorii Sfintei noastre Biserici“

La finele serbării, IPS Părinte Mitropolit Irineu a mulţumit părinţilor arhierei pentru prezenţa la eveniment şi i-a felicitat pe profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie  din Craiova pentru rezultatele meritorii din anul universitar anterior. „Sărbătoarea Sfinţilor  Trei Ierarhi este cel mai potrivit prilej pentru facultatea noastră de teologie pentru a-şi cinsti ocrotitorii şi pentru a întocmi bilanţul activităţilor realizate în anul anterior. În fiecare an avem câte ceva nou şi aceasta este bucuria facultăţii noastre. Profesori noi, conferenţiari, lectori, doctori şi licenţiaţi în teologie, masteranzi şi cercetători, proiecte de cercetare, simpozioane naţionale şi internaţionale, iată doar câteva dintre realizările noastre din anul anterior, atât în domeniul pastoral, cât şi în cel al artei sacre. În mod evident, preocuparea noastră este de a-i învăţa şi pregăti cât mai bine pe studenţi pentru activitatea de mai târziu, pentru că învăţământul nostru are menirea de a pregăti slujitorii Sfintei noastre Biserici“, a conchis IPS Părinte Mitropolit Irineu.

La final, membrii Sinodului mitropolitan, profesorii şi studenţii teologi au vizitat expoziţia de icoane, pregătită de studenţii secţiei „Artă Sacră“.