Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Prăznuire solemnă a Nașterii Domnului pe Colina Bucuriei

Prăznuire solemnă a Nașterii Domnului pe Colina Bucuriei

Galerie foto (43) Galerie foto (43) Știri
Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 25 Decembrie 2025

Nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu devenit om „pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire” a fost celebrată cu bucurie și fast liturgic la Catedrala Patriarhală din București joi, 25 decembrie 2025. Credincioșii sosiți pentru a se împărtăși din bogatele daruri duhovnicești ale slăvitului praznic au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Cele șase săptămâni de pregătire duhovnicească pe care credincioșii ortodocși le-au parcurs cu evlavie pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Nașterii Domnului au fost încununate de participarea lor la Sfânta Liturghie săvârșită în ziua de Crăciun, când întreaga creștinătate prăznuiește, după cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, „singurul lucru nou sub soare”. La Catedrala Patriarhală, împreună cu Preafericirea Sa s-au rugat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, precum și un ales sobor de clerici.

„Toate s-au făcut prin El şi pentru El”

După citirea Sfintei Evanghelii a praznicului (Matei 2, 1-12), Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat, pentru început, diferența dintre evenimentul prăznuit în această zi și nașterea veșnică a Fiului din Dumnezeu Tatăl și a vorbit despre crearea lumii ca dar al Tatălui pentru Fiul Său veșnic: „Această sfântă sărbătoare este plină de înțelesuri duhovnicești. Nașterea Domnului Iisus Hristos este nașterea ca om, din mamă, fără tată, a Fiului veșnic al lui Dumnezeu care Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă. Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, are o legătură specială cu lumea. De aceea, El a fost trimis de către Tatăl în lume și de aceea S-a întrupat, a luat chip de om, ca pe oameni să-i elibereze de păcat și din moarte. Coborârea Lui pe pământ are ca scop înălțarea oamenilor la viața veșnică cerească. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că pe cât S-a coborât El la noi, pe atât îl înalță pe om la ceruri, adică în iubirea și slava veșnică a Preasfintei Treimi. Care este legătura specială a Fiului veșnic al lui Dumnezeu cu creația? Sfintele Evanghelii ne arată că Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, a participat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt la facerea lumii. Evanghelia după Ioan ne spune că «toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut» (1, 3). Sfântul Apostol Pavel, însă, intră mai adânc în explicarea acestei taine a puterii creatoare a Fiului lui Dumnezeu și spune în Epistola către Coloseni: «Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute. (...) Toate s-au făcut prin El şi pentru El» (1, 16). Această exprimare este foarte importantă pentru că, dacă toate cele create de Sfânta Treime s-au făcut în, prin și pentru Hristos, tot universul creat este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său, Iisus Hristos. Fiul vine în lume pentru că vine în ceea ce a fost făcut pentru El. Vine în lume ca să sfințească lumea și, din interiorul ei, să îi învețe pe oameni să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru existența universului și pentru propria lor viață. Iar această mulțumire pe care Hristos Domnul o face față de Tatăl pentru lumea întreagă, în numele a tot ceea ce există și pentru tot ceea ce există, se numește Euharistie sau recunoștință. El a instituit Taina mulțumirii sau recunoștinței pentru ca pe noi să ne învețe să mulțumim Tatălui ceresc pentru existența lumii, pentru viața noastră și pentru toate binefacerile, cunoscute și necunoscute, pe care le primim de la Dumnezeu”.

„Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut”

Preafericirea Sa a adăugat faptul că Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi a avut la bază faptul că oamenii au fost creați după chipul lui Dumnezeu, adică potrivit Fiului veșnic al Tatălui: „Un al doilea motiv pentru care Fiul etern al lui Dumnezeu a venit în lume și a luat chip de om este faptul că, potrivit Sfintei Scripturi, Fiul este chipul Tatălui, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel tot în Epistola către Coloseni: «Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut» (1, 15). Când Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, Sfinții Părinți au interpretat că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Fiului: Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Său, adică conform cu chipul lui Dumnezeu, cu Hristos Domnul. De aceea, în picturile de la mănăstirile noastre, se vede că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, Cel care l-a creat are în jurul capului numele Iisus Hristos, care urma să Se facă om. Hristos Domnul vine în lume pentru că lumea este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul și Se face om pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu care este Fiul. De aceea, Evanghelia după Ioan ne spune că «întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit» (1, 11). În lumea pe care a creat-o El a venit, dar o mare parte a celor din lume l-a respins. Aici este taina mare a Întrupării, a zămislirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu ca om, prin lucrarea Duhului Sfânt, din Fecioara Maria”.

„Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu sfințește umanitatea din interior”

Totodată, Patriarhul României a subliniat faptul că înomenirea Fiului sfințește nu doar natura umană, ci tot restul creației: „Când Se întrupează, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu sfințește umanitatea din interiorul ei, din pântecele Fecioarei. Se naște în peșteră pentru a sfinți pământul din interior, pentru că peștera este plasată în interiorul pământului. Este culcat în iesle acolo unde se punea hrană pentru animalele domestice. Din această privință, învățăm că El sfințește și regnul vegetal, și pe cel animal. Hristos Domnul, cu prezența Sa, sfințește pântecele Fecioarei, peștera, regnul vegetal - hrana pentru animale, dar și pe animalele care se hrăneau din acea iesle. Locul în care S-a născut a fost Betleem care, în limba ebraică, înseamnă «casa pâinii». El este așezat în ieslea animalelor, care se hrăneau doar pentru a trăi biologic, pentru a ne arăta că nu trebuie să trăim doar biologic, să ne hrănim exclusiv cu roadele pământului, ci să ne hrănim cu Pâinea cea cerească, care este Sfânta Euharistie. Betleemul s-a numit «casa pâinii» în limba ebraică, iar acum, în arabă, înseamnă «casa cărnii», adică pâinea care devine Trupul Mântuitorului Iisus Hristos. Acest lucru ne arată că toate detaliile din Evanghelii privind Nașterea lui Hristos nu sunt întâmplătoare”.

La finalul cuvântului de învățătură, Părintele Patriarh i-a felicitat pe toți cei care poartă numele de Cristian, Cristina sau derivate.

La slujbele din ziua praznicului au cântat Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. Credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au primit la plecare daruri constând în pungulițe cu anafură, iconițe cu scena Nașterii Domnului, Pastorala de Crăciun a Patriarhului României, precum și câte un cozonăcel.