Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pregătirea pentru venirea Mirelui: aşteptare şi trezvie

Pregătirea pentru venirea Mirelui: aşteptare şi trezvie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: † Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului - 14 Aprilie 2014

Dacă perioada celor patruzeci de zile din Postul Mare de până acum ne-a condus tot mai mult către conştientizarea păcatelor noastre, conştientizarea stării noastre de pelerini pe acest pământ, accentuând în chip pedagogic starea de pocăinţă neîncetată pe care trebuie să o dobândim, iată că Săptămâna Patimilor prin toate slujbele ei este orientată eshatologic către unirea cu Hristos euharistic, întâmpinarea Mirelui nostru şi unirea cu El, nu simbolic, ci real, în Trupul şi Sângele Său.

În săptămâna aceasta, Săptămâna Mare, nu temporal, ci mare ca importanţă pentru viaţa noastră în Hristos, mai puţin plângem păcatele noastre, cât Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos şi Moartea Sa, pentru a ni le împropria, încât să înviem împreună cu El: „Mire, Cel ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al greşelilor mele prin împărtăşirea pătimirilor Tale şi, împodobindu-mă cu haina slavei frumuseţii Tale, fă-mă împreună şezător luminat la masa Împărăţiei Tale, ca un Milostiv“ (Stihira 3 a Stihoavnei, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 489). Astfel, întreaga patruzecime se împlineşte în Săptămâna Patimilor: „Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Pătimirilor Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale, şi nespusă orânduirea Ta cea pentru noi“ (Idiomela, glas VIII, Vecernia Sâmbetei lui Lazăr, Triod, p. 484). Perspectiva aceasta eshatologică, a sfârşitului, pe care o are întreaga Săptămână a Pătimirii lui Hristos şi a noastră împreună cu El în chip mistic, este accentuată chiar de la începutul slujbelor Deniilor din primele zile, când se cântă troparul: „Iată Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui“. Troparul acesta subliniază admirabil prima pildă din Evanghelia care se citeşte la Denia de luni seara (Utrenia din Sfânta şi Marea zi de Marţi), Pilda celor zece fecioare, din care, cu siguranţă, se şi inspiră. Mesajul esenţial al Evangheliei zilei acesteia este tocmai atenţionarea noastră de a nu rămâne în afara Împărăţiei, departe de „cămara cea împodobită a lui Hristos“. Atât cântările slujbei de astăzi, cât şi pericopa Evangheliei nu sunt altceva decât îndemnuri la priveghere pentru a putea intra împreună cu Hristos în cămara Împărăţiei Sale: „Pe Mirele, fraţilor, să-L iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuţi strălucind şi în credinţă dreaptă, ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, cu fecioarele cele înţelepte ale Domnului“ (Sedealna, Glas IV, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 486). Întâmpinarea Mirelui se face cu candela sufletului aprinsă; candelă aprinsă de sălăşluirea virtuţilor în noi, care o ţin veşnic arzândă, nu precum cea a fecioarelor nebune ce nu au ştiut să aibă untdelemnul iubirii ca imbold al trezviei lor. Prin rugăciune neîncetată şi păzirea inimii fără preget, ajungem la întâmpinarea Mirelui cum se cuvine, la poftirea de către El la veşnicul ospăţ.

Hristos, Mirele Bisericii, ne cheamă pe toţi la ospăţul Său de nuntă: „Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă“ (Sedealna, Glas IV, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 486), dar pentru a putea fi împreună-părtaşi la ospăţul Său trebuie să împlinim condiţiile arătate în Pilda celor zece fecioare: trezvie neîncetată, feciorie şi untdelemn în candela sufletului: „La ceasul sfârşitului, suflete, gândind, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală, lucrează-l ticăloase, priveghind şi grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos“ (Condac, glas 2, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 487).

Pilda celor zece fecioare subliniază faptul că fecioria, chiar dacă este o virtute „ce are mult merit şi este într-adevăr mare“ (Sinaxar în Sfânta şi Marea Marţi, Triod, p. 487), trebuie însoţită de permanentă priveghere, şi mai ales de milostenie, căci aşa cum explică şi Sinaxarul zilei, untdelemnul pare a fi proba de încercare pe care nu au trecut-o toate acele fecioare: „Pe cinci dintre ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei (…). Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire, prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii“ (Triod, p. 487). Privegherea, trezvia, permanenta luare aminte la sufletul nostru şi gândul la sfârşitul nostru pământesc (simbolizat de somnul ce le-a cuprins pe toate cele zece fecioare, care erau în aşteptarea venirii Mirelui  ce întârzia), trebuie să fie o stare de a fi a noastră, ethos autentic de vieţuire creştină, şi nu o etapă de moment: „De lenea sufletului meu dormitând eu, Mire-Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă de virtuţi, şi m-am asemănat fecioarelor celor neînţelepte, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă primeşte în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi cântă neîncetat: Doamne, slavă Ţie!“ (Stihira 2, la Laude, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, pp. 488-489).

Dacă înţelegem că viaţa noastră întreagă nu este decât o pregătire pentru reîntoarcerea noastră în Raiul cel pierdut, că suntem aici doar pentru a-L aştepta pe Mirele sufletului nostru să ne readucă la acasă cel veşnic, doar atunci putem înţelege de ce milostenia, iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu în concret, jertfindu-ne pe noi înşine, este singura modalitate de a pregusta de acum, şi apoi de a gusta veşnic, bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu. Evanghelia din Sfânta şi Marea zi de Marţi, precum toate slujbele Săptămânii Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, accentuează în mod evident lepădarea de sine ca singură posibilitate de sporire duhovnicească a noastră până la unirea noastră cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

Citeşte mai multe despre:   trezvie