În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pregătiri pentru Florii şi Paşti, în Protopopiatul Sibiu
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc recent şedinţa administrativă lunară a preoţilor din parohiile oraşului şi din împrejurimi. Şedinţa a fost prezidată de protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, iar pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ, precum şi prelucrarea mai multor adrese ale Arhiepiscopiei Sibiului.
Fiind ultima sedinţă înaintea sărbătorii Învierii Domnului, primul punct de pe ordinea de zi a fost organizarea în Protopopiatul Sibiu a două evenimente deosebite pentru viaţa duhovnicească a credincioşilor sibieni, şi anume procesiunea de Florii şi pelerinajul de Paşti. Primul eveniment duhovnicesc va avea loc în Sâmbăta lui Lazăr, când, de la ora 18.00, toţi preoţii din Sibiu vor săvârşi Vecernia mare cu Litia la Catedrala Mitropolitană, împreună cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. După slujba Vecerniei şi după Litie se va desfăşura procesiunea preoţilor şi credincioşilor în jurul Catedralei mitropolitane.
De asemenea, preoţilor din Municipiul Sibiu li s-a făcut cunoscut şi programul ce are loc în mod tradiţional din Duminica Învierii, astfel că toţi slujitorii sfintelor altare sunt invitaţi să oficieze slujba Vecerniei, numită „A doua Înviere“, începând cu orele 13.00, la Catedrala Mitropolitană împreună cu IPS Mitropolit Laurenţiu, după care va urma pelerinajul de Paşti, pe traseul Catedrală - Str. Mitropoliei - Piaţa Mare - Str. Nicolae Bălcescu - Parcul Astra - Catedrală.
Asociaţia „Cultul Eroilor“
Conferinţa administrativă din această lună a fost un bun prilej de întâlnire cu colonelul în rezervă Constantin Borcan, preşedintele subfilialei Sibiu a Asociaţiei „Cultul Eroilor“, care, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu, a prezentat preoţilor activităţile organizaţiei pe care o conduce. Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor“ este o organizaţie patriotică, apolitică, independentă, nonguvernamentală, nonprofit, care promovează perpetuarea în conştiinţa cetăţenilor a sentimentelor de recunoştinţă faţă de eroii şi martirii neamului românesc. Ea funcţionează sub patronajul de onoare al Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Române. Această asociaţie are 41 de filiale judeţene, în jur de 200 de filiale orăşeneşti şi peste 1.500 de filiale comunale. În aceste filiale sunt cooptate persoane din conducerile prefecturilor, ale consiliilor locale, ale primăriilor, de la direcţiile de cultură, Arhivele Naţionale, de la garnizoanele şi unităţile militare, dar şi clerici din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, după cum a spus colonelul în rezervă Constantin Borcan.
La sedinţa din această lună a fost prezent şi consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Nicolae Rusu, care a prezentat preoţilor proiectele sociale în derulare ale eparhiei, activităţi în care sunt implicaţi şi preoţii din Protopopiatul Sibiu. La finalul întâlnirii, un grup de copii de la Centrului de tineret „Sfinţii Timotei şi Mavra“ din Parohia Slimnic, condus de părintele George Piţ, a prezentat preoţilor un program de pricesne precum şi creaţiile lor de cruci din lemn. Copiii din Parohia Slimnic participă la Concursul naţional de miniproiecte desfăşurat la nivel de Patriarhie şi intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.