De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Pregătiri pentru Sfântul şi Marele Sinod
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit ieri, 6 iunie, în şedinţă de lucru în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. Sesiunea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod se încheie astăzi.
Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, care a prezentat succint temele sesiunilor din cele două zile ale întrunirii. Prima temă de pe ordinea de zi a fost trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Mitropolitului Iacob Putneanul, de la Mănăstirea Putna, şi a Cuvioşilor Părinţi Sila, Paisie şi Natan, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. „Aceşti sfinţi din secolul al 18-lea nu au fost uitaţi şi ei îmbogăţesc tezaurul de sfinţenie al Bisericii noastre în ceruri şi pe pământ. Desigur, aceasta este pentru noi cea mai mare bucurie, deoarece avem mulţi rugători în ceruri pentru poporul român şi pentru lumea întreagă. De asemenea, în şedinţa de astăzi avem unele teme pastorale şi sociale importante, care necesită informare şi acţiune pentru viitorul imediat şi pe termen lung. Ne referim în primul rând la ajutorarea parohiilor sărace, familiilor sărace şi la educaţia religioasă a tineretului creştin, mai ales că anul acesta este dedicat educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriahia Română”, a precizat Părintele Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod.
O altă temă importantă de pe ordinea de zi a acestei şedinţe de lucru este dedicată pregătirilor necesare în vederea participării delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, care se va ţine luna aceasta, între 16 şi 27 iunie, în Creta, Grecia. „Vom asculta toate propunerile făcute de sinoadele Bisericilor Ortodoxe autocefale, recente propuneri de amendare, de îmbunătăţire a textelor existente şi vom încerca să exprimăm şi noi câteva puncte de vedere ca o contribuţie adusă pentru ameliorarea acestor texte. De asemenea, avem datoria morală de a mărturisi împreună, nu doar acasă fiecare în mod izolat, ci împreună, la nivel panortodox, unitatea de credinţă a Bisericii. Cel mai mare şi cel mai de preţ dar al vieţii duhovniceşti a Bisericii este unitatea de credinţă, care se exprimă în unitatea sacramentală, dar şi în unitatea misionară, pastorală a Bisericii în lume astăzi. Avem nevoie de exprimarea unităţii, dar şi de exprimarea coresponsabilităţii. Ortodoxia este sinodală. Sinodul este întotdeauna şi la nivel local, şi la nivel naţional, şi la nivel panortodox instituţia care are cea mai mare responsabilitate pentru păstrarea dreptei credinţe, a dreptei vieţuiri în Hristos şi a organizării pastorale la toate nivelurile, deoarece Biserica este apostolică şi Sfinţii Apostoli, ca şi Sfinţii Părinţi, ne învaţă că în toate cele comune trebuie să hotărâm împreună. Ceea ce priveşte întreaga Biserică trebuie să fie hotărât în coresponsabilitate. Episcopul este în Biserică şi Biserica este în episcop, deoarece episcopul eparhiot este capul Bisericii, comunitate locală sau eparhie. De aceea este nevoie ca, atunci când se hirotoneşte un episcop, el să depună o mărturisire de credinţă amănunţită în faţa altor episcopi pentru că are responsabilitatea de a păstra unitatea de credinţă în eparhia sa şi în comuniune cu sinodul unei Biserici autocefale şi, desigur, în comuniune cu sinodul tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Împreuna-sfătuire, a mai subliniat Patriarhul României, este necesară pentru discutarea şi clarificarea diferitelor aspecte ale temelor Sfântului şi Marelui Sinod, şi nu izolarea şi fuga de responsabilitate. „Societatea se schimbă foarte repede şi mijloacele de comunicare sunt mai rapide acum. De aceea, trebuie acţiuni, hotărâri mai rapide, mai ferme, mai clare. Avem o societate care se secularizează din ce în ce mai mult, punând în primejdie familia creştină tradiţională, modul de vieţuire creştin. Avem o lume din ce în ce mai marcată de fenomenul migraţiei, de crize multiple, financiare, economice, dar mai ales morale şi sociale, şi Ortodoxia are nevoie ca împreună să exprime puncte de vedere şi să caute împreună soluţii la probleme urgente. Izolarea şi fuga de responsabilitate nu sunt atitudini ortodoxe. Ortodoxia este mărturisitoare şi de aceea este curajoasă. Hristos Domnul a spus apostolilor: «Vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor» (Luca 10, 3). Deci, apostolii au fost curajoşi, au primit Duhul Sfânt ca să mărturisească dreapta credinţă, nu să stea ascunşi tot timpul, încuiaţi într-o cameră, aşa cum au făcut înainte de Învierea lui Hristos. Duhul înţelepciunii, duhul jertfelniciei, duhul frăţietăţii, al consultării, al cooperării este duhul Ortodoxiei”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a chemat clerul şi credincioşii ca să păstreze unitatea de credinţă, să înalţe rugăciuni, pentru că, de fapt, consensul Bisericii în sinod şi în întregimea ei este expresia unităţii sau comuniunii de credinţă. „Să ne rugăm ca Duhul Sfânt, nu duh lumesc, să călăuzească lucrările viitorului Sinod panortodox. Cu această convingere a datoriei de a participa la viaţa Bisericii, de a conlucra după consfătuire şi de a promova în lume valorile Ortodoxiei trebuie să lucrăm noi în aceste zile, în zilele următoare şi în timpul lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod. (...) Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în acest duh de mărturisire a dreptei credinţe, de păstrare a unităţii Bisericii şi de răspuns comun la probleme urgente ale timpului nostru, să manifestăm adevărata iubire faţă de Ortodoxie, nu doar una declarativă, să nu se spună despre noi că iubim o Ortodoxie ideală, dar nu putem administra sau păstori o Ortodoxie reală, adică nu trebuie să iubim numai Ortodoxia, ci şi pe ortodocşi, chiar dacă sunt de alt neam, din altă regiune a pământului şi prin aceasta arătăm că vom cultiva credinţa în iubire, cum ne cere Sfântul Apostol Pavel”, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost precedată de Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, oficiate de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în Catedrala Patriarhală.