În ajun de sărbătoare, cu prilejul hramului, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, va fi susţinută conferinţa „Grija față de bolnavi: o exigență morală a
Prelegere susţinută de academicianul Marc Chesnel la Sibiu
Academicianul Marc Chesnel, preşedintele Cercului de Acţiune Culturală şi Europeană din Bordeaux, Franţa, a susţinut luni, 7 mai, o prelegere în Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu. În prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a cadrelor didactice de la facultatea sibiană şi a câteva zeci de studenţi teologi, academicianul Marc Chesnel a vorbit pe larg despre relaţia dintre Stat şi Biserică din Franţa şi despre situaţia comunităţilor religioase din Franţa, încă de la Revoluţia din 1789 şi până astăzi. Profesorul francez a fost însoţit de Tiberiu Costăchescu, cadru didactic la Facultatea de Jurnalistică din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
Profesorul Marc Chesnel a vorbit despre separaţia totală dintre Stat şi Biserică şi implicaţiile acestei rupturi asupra societăţii franceze, inclusiv pe plan economic. Schimbările radicale din Franţa în ultimele două secole au dus la slăbirea Bisericilor creştine din Franţa, la slăbirea influenţei catolice şi protestante în societate, încât clericii nu pot opri excesele tinerilor, imoralitatea şi situaţiile ce periclitează bunul trai al comunităţilor. "Situaţia din Franţa este deosebită de cea din România şi consider că era foarte necesar ca studenţii teologi din Sibiu să cunoască aceste realităţi. Biserica Ortodoxă în România este o instituţie importantă şi există o relaţie puternică între populaţie şi preoţii din comunităţi, ceea ce este foarte diferit faţă de Franţa. Ţara mea este un model în diferite domenii, cum ar fi drepturile omului, dar nu este unul exemplar", ne-a spus prof. Marc Chesnel. Profesorul universitar Marc Chesnel este membru al Academiei de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle şi a venit adesea în România, la Sibiu şi Sălişte, la diferite manifestări culturale şi academice. (Ştefan Mărculeţ)