Mănăstirea Cernica din județul Ilfov și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. În această zi de aleasă sărbătoare, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Prelegerea „Înviere și renaștere duhovnicească” la Craiova
La Căminul preoţesc „Renaşterea” din Craiova a avut loc marți, 7 aprilie, susținerea prelegerii „Înviere și renaștere duhovnicească” de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Ierarhul a evidențiat semnificația profundă a Învierii Domnului și importanța renașterii duhovnicești în viața fiecărui creștin.
„Omul de astăzi are nevoie să cunoască mai multe informaţii despre Învierea Domnului, să afle mai multe despre această sărbătoare mare a creştinătăţii, pentru a se umple de semnificaţie şi de binecuvântarea acestui praznic şi eveniment, deoarece noi suntem subiecţi ai Învierii Domnului. Dumnezeu a creat omul după chipul Său, iar descoperirea lui Dumnezeu prin Moise a arătat însemnătatea creaţiei şi a planului Său pentru a avea un partener de dialog, o persoană cu care El să comunice şi care să cunoască desăvârşirea, daruri care însă au fost neglijate prin păcatul protopărinţilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La final, ierarhul a răspuns întrebărilor adresate din sală.
Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bănie, fiind transmis live pe platformele media ale postului TRINITAS TV. Cuvântul de deschidere a fost rostit de pr. lect. dr. Sorin-Grigore Vulcănescu, iar întâlnirea a fost moderată de pr. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial la Sectorul de învăţământ al Arhiepiscopiei Craiovei, informează mitropoliaolteniei.ro.



.jpg)
