Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Preliminariile unui dioprosopism hristologic

Preliminariile unui dioprosopism hristologic

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 21 Decembrie 2011

Secolul al V-lea are un răsunet aparte în istoria doctrinei Bisericii Siriene. O perioadă de cotitură care a generat prima mare scindare doctrinară a creştinismului din acest areal. Învăţăturile propagate de Paul de Samosata, Diodor de Tars sau Teodor de Mopsuestia au pătruns cu uşurinţă pe terenul hristologiei siriene, fiind uşor îmbrăţişate de contemporani. Problema a fost de data aceasta legată de două firi ale Mântuitorului Hristos, modul manifestării lor în unicul ipostas al Logosului Înomenit şi implicaţiile rezultate ca urmare a relaţiilor dintre ele. Într-un context mai larg evoluţia ideilor hristologice din această perioadă este strâns legată de raportul dintre cele două mari centre teologice ale Răsăritului creştin: Antiohia şi Alexandria.

Scânteia discordiei a apărut odată cu instalarea lui Nestorie în scaunul de Constantinopol. Învăţătura promovată de acesta, îndeosebi afirmaţiile sale hristologice, se conturează ca o consecinţă a modului antiohian de teologhisire, fundamentat îndeosebi pe o abordare logică, lipsită de nuanţe şi interpretări mistice. Disputa cu Sfântul Chiril al Alexandriei, mult comentată şi îndelung analizată în definitivarea hristologiei calcedoniene, este de referinţă pentru descrierea şi analiza vechilor relaţii de formă şi fond care au existat între cele două metropole ale creştinismului răsăritean. Astfel, dacă şcoala alexandrină învăţa unirea reală dintre cele două firi ale Mântuitorului Hristos (enosis ipostatiky), antiohienii propovăduiau o unire cel mult morală şi relativă (enosis inpostatiky sinafia) justificată de armonia conlucrării dintre firea divină şi umană a Mântuitorului Hristos. Rezultatul acestei dispute a luat sfârşit în cadrul celui de al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon. Aici s-a decretat problema unirii într-un singur ipostas a celor două firi, dumnezeiască şi omenească, rezultând astfel o singură persoană, Persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel dinainte de veci, care S-a făcut om din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.