Preotul de caritate, între tradiţie şi modernism

La Biserica "Sfânta Cuvioasa Parascheva" din incinta Spitalului General CF Ploieşti, a avut loc ieri, 20 septembrie, prima sesiune a cercului pastoral "Speranţă şi vindecare" al preoţilor de caritate din judeţul Prahova. Întâlnirea a fost prezidată de părintele Mircea Marian Pintică, coordonator al preoţilor de caritate din spitalele bucureştene.

Tema cercului pastoral a fost "Pastoraţia preotului de caritate, astăzi, între tradiţional şi modernism", fiind susţinute două referate de părintele Mihai Daniel Stoicescu, de la Spitalul General CF Ploieşti, şi părintele Dragoş Badea, de la Spitalul "Boldescu" din Ploieşti. Lucrările sesiunii au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Părintele Mihai Daniel Stoicescu a deschis lucrările prin susţinerea primului referat în care a prezentat fundamentul slujirii caritative, care este Mântuitorul Iisus Hristos. "Preotul de caritate dintr-un spital simte şi vede cel mai mult durerea. El este martorul unor întâmplări miraculoase, uneori este văzut de credincioşi drept un trimis al lui Dumnezeu, dar poate fi şi martorul unor insuccese pastorale. Oamenii aşteaptă de la preotul de caritate un cuvânt de mângâiere, o alinare sufletească sau o speranţă. Preotul de caritate, ca şi preotul dintr-o parohie, slujeşte lui Dumnezeu şi fiecare dintre noi are dorinţa de a face lucrul cât mai bine, ajutând pe cei bolnavi sau aflaţi în suferinţă deoarece, ajutând pe alţii, ne ajutăm pe noi înşine, în primul rând", a evidenţiat părintele Mihai Daniel Stoicescu.

Prin trăirea Evangheliei dăm sens vieţii noastre

În continuare, părintele Dragoş Badea a prezentat evoluţia asistenţei religioase caritative, a comuniunii şi a filantropiei în Biserica primelor veacuri creştine. De asemenea, pr. Badea a subliniat greutatea misiunii pastorale a preotului de caritate în vederea propovăduirii iubirii lui Hristos celui aflat în nevoie, necaz sau boală.

"În slujirea noastră pastoral-misionară, în primul rând, putem aduce o mângâiere celor aflaţi în nevoi, arătându-le că, pe cine iubeşte Dumnezeu, îl supune la diverse încercări pentru a-l determina să iubească şi mai mult. Un model în acest sens este cu siguranţă pilda răbdării şi a credinţei neclintite pe care dreptul Iov a practicat-o atunci când te aşteptai mai puţin. Şi cu cât încercarea este mai mare, cu atât puterea şi harul lui Dumnezeu se revarsă asupra noastră mai mult. Nu putem înţelege această "atipică" purtare de grijă a lui Dumnezeu niciodată în starea căzută în care, poate, ne aflăm. Numai trăit cuvântul Evangheliei devine viaţă, capătă sens şi putere în mintea, voinţa şi sentimentele noastre", a arătat părintele Dragoş Badea.

Părintele Badea a evidenţiat că relaţia cu boala şi suferinţa nu se poate înţelege plecând de la imaginea lumească pe care şi-o făuresc oamenii despre ei înşişi, ceilalţi şi Dumnezeu, potrivit modului lor de a vedea. Că omul trebuie să renunţe la sine, să se "golească" de toată deşertăciunea lumească şi apoi să îşi recompună eul, potrivit raţiunilor divine din lucruri, să redescopere în propria ontologie acel "logos" - cuvântul ce dă viaţă -, acel germene al speranţei ce ne orientează spre Dumnezeu.

La final au urmat discuţii şi dezbateri, subliniindu-se importanţa acestor întâlniri şi împărtăşirea în comuniune a experienţei fiecărui slujitor din spitale sau alte aşezăminte socio-medicale.