Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezenţa harică a preotului în închisoare
Conferinţa capelanilor de închisoare din Europa continuă în aceste zile, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. În a doua zi a întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a susţinut o prezentare intitulată "În temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Mt. 25:36).
Asistenţa religioasă ortodoxă în penitenciare din punct de vedere moral-teologic şi juridic". Ierarhul a prezentat celor peste 120 de capelani prezenţi la Sâmbăta de Sus principalele argumente scripturistice şi patristice pentru asistenţa religioasă în penitenciare, ideile teologice care stau la baza principiilor de pastoraţie a persoanelor private de libertate, precum şi situaţia juridică a asistenţei religioase ortodoxe în penitenciarele din România, după Revoluţia din 1989. "Prezenţa harică şi ha-rismatică a preotului capelan (ortodox) în închisoare îmbogăţeşte această ofertă terapeutică din penitenciare şi îi dă substanţă şi greutate. Pe de altă parte, asistenţa religioasă şi socială a Bisericii nu se limitează doar la spaţiul penitenciarului, ci se poate continua şi chiar intensifica după punerea în libertate prin efortul de reintegrare religioasă şi socială a foştilor deţinuţi, realizat de către parohiile de acasă sau de către serviciul de asistenţă socială de pe lângă fiecare eparhie din România", a subliniat IPS Mitropolit Irineu. Vizită la Penitenciarul Codlea Un alt referat, intitulat "Monitorizând condiţiile detenţiei în Europa", a fost susţinut ieri, 6 iunie, de prof. dr. Anton von Kalmthout, iar astăzi, 7 iunie, capelanii urmăresc prezentarea rev. Prebendary Bob Payne, numită "Ce sprijin există pentru persoanele care ies din închisoare?". De asemenea, continuă activităţile din cadrul celor 13 ateliere de lucru, amintind şi vizita la Penitenciarul Codlea şi a oraşelor Sibiu şi Braşov. Menţionăm că peste 120 de capelani de închisoare din Europa dezbat la Academia Teologică de la Sâmbăta de Sus începând de luni, 4 iunie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Internaţională a Capelanilor de Penitenciare din Europa - IPCA, în colaborare cu Patriarhia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Patriarhia fiind reprezentată ca gazdă prin Mitropolia Ardealului. Asociaţia Internaţională a Capelanilor de Închisoare din Europa (IPCA-Europe) a fost fondată în 1985, la Bossey, Elveţia, ca membră a Asociaţiei Mondiale a Capelanilor de Închisoare şi este asociată din 1997 Conferinţei Europene a Bisericilor. IPCA-Europe, cu membri din majoritatea Bisericilor creştine, are rolul de a colabora cu instituţiile europene de la Bruxelles şi Strasbourg în vederea respectării drepturilor omului şi a acordării unei asistenţe religioase consistente în penitenciarele europene, dar şi a ameliorării situaţiei victimelor.